Antena 3 CNN Externe Ceasul de lux al lui Cosmin Olăroiu, furat în Italia, a fost recuperat în Dubai

Ceasul de lux al lui Cosmin Olăroiu, furat în Italia, a fost recuperat în Dubai

Cosmin Olăroiu a reintrat în posesia ceasului său de lux, furat în Italia. Polițiștii din Dubai au reușit să-l recupereze.

de Cerasela Stafie    |   

Antrenorul român a rămas fără ceasul în valoare de 180.000 de euro la Milano, după ce a fost prădat de hoți. La mai bine de două luni de la respectivul incident, Olăroiu a reușit să-și recupereze bunul.

Ceasul a fost găsit de polițiștii din Dubai și înapoiat proprietarului său. Potrivit oamenilor legii, obiectul de lux a fost vândut în Europa de mai multe ori, înainte de a ajunge pe continentul asiatic.

Cosmin Olăroriu a mers la sediul Poliției pentru a-și recupera bunul. El a recunoscut că nu se mai aștepta să-l vadă vreodată și a ținut să le mulțumească autorităților, scrie Khaleejtimes.

”Vreau să mulțumesc Poliției din Dubai, care mi-a recuperat ceasul furat. Și-au arătat profesionalismul și au demonstrat de ce Dubaiul este cel mai sigur oraș din lume, unde oamenii trăiesc fără teamă. Nu mă așteptam deloc să-mi recuperez ceasul,” a spus el.

Potrivit informaților transmise de polițiști, trei suspecți au fost arestați în acest caz.

Subiecte în articol: Cosmin Olaroiu ceas de lux furat Italia Dubai
TOP articole pe Antena 3 CNN:
Parteneri
Cele mai noi știri pe ANTENA 3 CNN
» Vezi toate știrile
Românii care pot ieși la pensie mai devreme, potrivit noii legi a pensiilor