Antena 3 CNN Economic „Cei care ne-au împrumutat au constatat că suntem o gâscă de jumulit. Asta am rămas”. Reacție nervoasă din cauza măsurilor fiscale

„Cei care ne-au împrumutat au constatat că suntem o gâscă de jumulit. Asta am rămas”. Reacție nervoasă din cauza măsurilor fiscale

G.M.
1 minut de citit Publicat la 13:30 19 Iun 2025 Modificat la 14:13 19 Iun 2025
"Suntem praf cu veniturile bugetare pentru că avem un cod fiscal ferfeniță, ciur", a spus Dumitru Costin.FOTO Getty Images

Liderul Blocului Național Sindcial (BNS), Dumitru Costin, a criticat dur, joi, la Antena 3 CNN lipsa de strategie economică la nivel guvernamental. "Suntem praf cu veniturile bugetare pentru că avem un cod fiscal ferfeniță, ciur", a spus Dumitru Costin.

"Răul nu a început anul trecut în România. Răul a început să evolueze spectaculos din 2020, odată cu criza COVID. Atunci am avut aproape 10% deficit, dar nu numai noi, toate țările de pe planeta asta care și-au suspendat activitățile economice. Dar răul a început la noi atunci pentru că ministrul de finanțe de la vremea respectivă a împrumutat România, cum s-au împrumutat și alte țări, dar România era campioană la dobânzi atunci când s-a împrumutat. Iar dacă cei care ne-au împrumutat au constatat că suntem o gâscă de jumulit, asta am rămas și acum.

Spre exemplu, luni, la Cotroceni, echipa BNS a atras atenția asupra unei cheltuieli care crește spectaculos anul acesta, cum a crescut și anul trecut -cheltuielile cu dobânzile înseamnă 3% din PIB, am zis noi, iar echipa președintelui ne-a comunicat că e mai mult de 3% din PIB, se duce undeva la 3,5% din PIB.

Deci, problema nu e de ieri de azi.

Suntem praf cu veniturile bugetare pentru că avem un cod fiscal ferfeniță, ciur, care permite aproape orice.

Suntem un semi-paradis fiscal, începând cu activitățile societăților comerciale cărora li se permite să înregistreze ca și cheltuieli aproape orice, lucruri care n-au nicio legătură cu activitatea propriu-zisă a companiilor respective. 

Și de aia avem și performanțele astea că atunci când tragi linie la sfîrșit vezi că afacerea aia abia respiră, dar o mulțime de cheltuieli aiurea sunt înregistrate acolo. 

România are nevoie ieri de bani. Banii ăștia trebuie să vină în economie. Ei vor trebui să adopte niște măsuri disperate pentru a face rost de venituri imediat", a declarat Dumitru Costin.

Citește mai multe din Economic
» Citește mai multe din Economic
TOP articole