Antena 3 CNN › Externe › „Cel mai drag prieten”. Kim Jong Un este primul lider care-l felicită pe Putin de ziua lui. I-a urat „glorie” în „războiul sfânt”

„Cel mai drag prieten”. Kim Jong Un este primul lider care-l felicită pe Putin de ziua lui. I-a urat „glorie” în „războiul sfânt”

Adrian Dumitru
1 minut de citit Publicat la 14:06 07 Oct 2026 Modificat la 14:49 07 Oct 2026
Foto: Profimedia Images

Dictatorul din Coreea de Nord, Kim Jong Un, a fost primul șef de stat străin care l-a felicitat pe Vladimir Putin la împlinirea a 74 de ani. El i-a urat dictatorului rus „victorie și glorie” în „războiul sfânt”, referindu-se cel mai probabil la războiul din Ucraina.

„Cel mai drag prieten, tovarășe Vladimir Putin, primiți cele mai sincere și călduroase felicitări și urări ale mele cu ocazia acestei zile de naștere deosebite”, se arată în mesajul publicat de Agenția Centrală de Presă Coreeană (KCNA), citată de Moscow Times.

Kim Jong Un a spus că, în ultimii 20 de ani, Rusia și-a consolidat statutul de mare putere sub conducerea „remarcabilă și competentă” a lui Putin și și-a demonstrat în fața lumii poziția de „țară puternică și prosperă”.

Potrivit acestuia, Putin se bucură de „marea încredere și susținere a poporului rus”, iar Rusia „va obține cu siguranță victoria în războiul drept și sfânt” și va apăra „suveranitatea, interesele de securitate și integritatea teritorială a țării”.

Dictatorul nord-coreean a amintit de parteneriatul strategic cuprinzător cu Rusia „frățească” și a promis că acesta va continua „să se extindă neîncetat”.

Rusia și Coreea de Nord și-au adâncit relațiile în ultimii ani

După ce Rusia a declanșat războiul din Ucraina, Kremlinul și-a intensificat cooperarea cu Coreea de Nord. Potrivit serviciilor militare de informații sud-coreene, regimul Kim a furnizat armatei ruse peste 12 milioane de proiectile de artilerie și rachete balistice și a trimis aproximativ 13.000 de militari în regiunea Kursk, dintre care în jur de 2.300 au murit.

Potrivit calculelor Bloomberg Economics, Coreea de Nord a obținut din 2022 aproximativ 14,02 miliarde de dolari din ajutorul militar oferit Rusiei, dintre care 849 de milioane de dolari din „exportul” de soldați.

Cooperarea dintre Rusia și Coreea de Nord continuă. Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a spus că Coreea de Nord intenționează să desfășoare în Rusia o grupare militară de 30.000 până la 50.000 de oameni.

Anterior, serviciile ucrainene de informații au relatat că regimul Kim intenționează să trimită în regiunea Voronej o unitate de rachete, formată din șase lansatoare și aproximativ 120 de rachete.

Ucraina a mai susținut că, în 2026, Coreea de Nord a furnizat Rusiei 40 de rachete balistice cu rază scurtă de acțiune KN-23 și KN-24. La sfârșitul lunii iulie, Zelenski a spus că acestea erau deja folosite pentru atacuri asupra Ucrainei.

Citește mai multe din Externe
» Citește mai multe din Externe
TOP articole