Antena 3 CNN Economic Centrala de la Mintia, finalizată 83%. Ilie Bolojan: "Va fi cea mai mare centrală pe gaz din UE construită pe un singur amplasament"

Centrala de la Mintia, finalizată 83%. Ilie Bolojan: "Va fi cea mai mare centrală pe gaz din UE construită pe un singur amplasament"

M.P.
1 minut de citit Publicat la 12:50 06 Iun 2026 Modificat la 12:52 06 Iun 2026
Centrala de la Mintia, finalizată 83%. Sursa foto: Ilie Bolojan / Facebook

Premierul României, Ilie Bolojan, a vizitat, sâmbătă, centrala pe gaz de la Mintia, unde lucrările au ajuns la stadiul de 83%. "Pe locul fostei termocentrale pe cărbune prinde contur o nouă centrală pe gaz de 1.700 MW, realizată printr-o investiție privată de peste 1,2 miliarde de euro. La finalizare, va fi cea mai mare centrală pe gaz din Uniunea Europeană construită pe un singur amplasament", a transmis Bolojan, care a discutat cu investitorii, cu Transgaz și Transelectrica despre calendarul de finalizare.

"Astăzi am fost la Mintia, unde se construiește una dintre cele mai importante investiții energetice ale României din ultimii ani.

Pe locul fostei termocentrale pe cărbune prinde contur o nouă centrală pe gaz de 1.700 MW, realizată printr-o investiție privată de peste 1,2 miliarde de euro. La finalizare, va fi cea mai mare centrală pe gaz din Uniunea Europeană construită pe un singur amplasament.

Proiectul este realizat în proporție de peste 83% și are un rol strategic pentru securitatea energetică a României. Înseamnă mai multă energie produsă în țară, mai puține importuri și o capacitate mai bună de a acoperi consumul în perioadele dificile, mai ales iarna.

Am discutat astăzi cu investitorii, cu Transgaz și Transelectrica despre calendarul de finalizare și despre problemele care trebuie rezolvate rapid pentru ca centrala să poată intra în funcțiune conform termenelor asumate", a postat Ilie Bolojan pe Facebook.

Ce urmează la Mintia

"În perioada următoare vor începe testele de interconectare dintre centrală și stația electrică, o etapă tehnică importantă pentru punerea în funcțiune a capacităților de producție. În două etape, începând din această lună și până în octombrie, vor fi finalizate interconectările cu rețeaua electrică.

De asemenea, alimentarea cu gaz a noii centrale trebuie asigurată până în luna august.

Este esențial ca toate instituțiile implicate să colaboreze pentru ca aceste teste și etapele următoare să fie realizate fără întârzieri suplimentare.

România are nevoie de investiții serioase în energie, de capacități noi de producție și de infrastructură modernă. Fără acestea nu putem avea competitivitate economică, stabilitate și prețuri corecte pentru cetățeni", a mai transmis Ilie Bolojan.

Citește mai multe din Economic
» Citește mai multe din Economic
TOP articole