Antena 3 CNN Actualitate Locale O cerșetoare în scaun cu rotile din Tecuci s-a ”însănătoșit miraculos” la vederea polițiștilor | ”Ce minune frumoasă”

O cerșetoare în scaun cu rotile din Tecuci s-a ”însănătoșit miraculos” la vederea polițiștilor | ”Ce minune frumoasă”

O cerșetoare în scaun cu rotile s-a ”vindecat miraculos” la insistențele polițiștilor locali din municipiul Tecuci. Ea pretindea că nu se poate deplasa și apela astfel la mila trecătorilor.

de Redacția Antena 3 CNN    |   

Polițiștii din Tecuci i-au cerut unei cerșetoare care se afla într-un cărucior cu rotile să se ridice. Oamenii legii au spus cu ironie că s-a întâmplat ”o minune frumoasă” când femeia a renunțat la scaun.

Agenții au condus-o la secție și pe ea și pe soțul care îi supraveghea activitatea. Aveau la ei 900 de lei în bancnote de valoare mică. Banii le vor ajunge pentru a-și plăti o parte din amenzile primite. Trecătorii din zonă au asistat la scenele desprinse parcă dintr-un film.

Imaginile cu momentul în care cerșetoarea care se afla în scaun cu rotile s-a ridicat au fost publicate pe pagina de Facebook a Poliției Locale din Tecuci.

Când s-au apropiat de femeia aflată în cărucior, oamenii legii au filmat-o și i-au cerut să se ridice.

››› Vezi galeria foto ‹‹‹

”Poți să stai în picioare! Ce minune frumoasă”

”Hai sus! Ridică-te frumos! Hai că nu ai nevoie de căruț! Hai sus! Vai, mamă! Poți să stai în picioare! Frumos! Luăm și scăunelul că nu mai ai nevoie de el! Ia uite ce minune frumoasă!”, se aude spunând un polițist.

În dreptul videoclipului publicat pe Facebook, reprezentanții paginii au scris și un mesaj, unde i-au sfătuit pe trecători să nu se lase impresionați de astfel de situații și să nu le răpească cerșetorilor bucuria de a munci.

Subiecte în articol: cersetoare scaun cu rotile Tecuci
TOP articole pe Antena 3 CNN:
Parteneri
Cele mai noi știri pe ANTENA 3 CNN
» Vezi toate știrile
Cardurile de energie expiră! Cum pot scoate românii banii cash rămași