Antena 3 CNN Actualitate Locale CFR a mai bifat un record de întârziere: un tren a parcurs 80 km în 12 ore și 17 minute. A ajuns la destinaţie cu un vagon mai puţin

CFR a mai bifat un record de întârziere: un tren a parcurs 80 km în 12 ore și 17 minute. A ajuns la destinaţie cu un vagon mai puţin

M.P.
1 minut de citit Publicat la 11:49 07 Sep 2025 Modificat la 11:53 07 Sep 2025
Un tren Regio al celor de la CFR Călători a bifat un nou record de întârziere, de data aceasta pe o rută din Valea Jiului. . FOTO Agerpres

Un tren Regio al celor de la CFR Călători a bifat un nou record de întârziere, de data aceasta pe o rută din Valea Jiului. Garnitura a ajuns la destinaţie, cu un vagon mai puţin, după 12 ore și 17 minute, răstimp în care a parcurs 80 de kilometri, informează Club Feroviar.

Încă din start au fost emoţii, pentru că trenul a plecat cu o întârziere de 38 de minute. Apoi, garnitura a avut probleme la nici 3 kilometri de la plecare, la Petroșani Triaj, când s-a defectat unul dintre vagoane.

Din cauza restricțiilor de viteză, timpul petrecut pe drum a crescut cu 5 minute. A urmat şi o staţionare de 4 ore și 33 de minute între stațiile Bănița și Merișor.

Vagonul s-a mai stricat o dată

Ulterior, vagonul care s-a defectat după plecare s-a mai stricat o dată. Astfel, s-a mai stat 55 de minute în apropiere de halta Crivadia. CFR Călători a comunicat că alte 78 de minute de întârzieri au mai fost adăugate la întârziere din cauza condițiilor de trafic. Până la urmă, vagonul defect a fost scos din componenţa trenului, ceea ce a atras alte întârzieri.

Așa se face că trenul Regio 2703 care trebuia să parcurgă distanța de 80 km dintre Petroșani și Simeria în trei ore și cinci minute a avut o întârziere de 552 de minute. A rezultat o călătorie de 12 ore și 17 minute, pentru doar 80 de kilometri de drum.

Citește mai multe din Locale
» Citește mai multe din Locale
TOP articole