Antena 3 CNN Externe China e pregătită să pornească un război dacă Taiwanul își declară independența

China e pregătită să pornească un război dacă Taiwanul își declară independența

Ministrul chinez al Apărării, Wei Fenghe, a declarat în timpul discuțiilor cu omologul său american Lloyd Austin la Singapore că țara sa nu va ezita să ia măsuri militare dacă Taiwanul și-ar declara independența.

de Alexandra Ionescu    |   

Wei Fenghe a avut o întâlnire față în față cu Lloyd Austin pentru prima dată de la numire. Miniștrii au avut anterior o conversație telefonică în aprilie, care a durat 45 de minute.

Ministrul american a asigurat că Statele Unite susțin politica ”o singură China”, dar a subliniat că acțiunile armatei chineze în regiune sunt neprofesionale și iresponsabile.

În același timp, Fenghe a remarcat că Statele Unite provoacă instabilitate prin vânzările de arme către Taiwan. Purtătorul de cuvânt al ministerului chinez, Wu Qian susține că Wei Fenghe l-ar fi avertizat pe Austin că este pregătit pentru o acțiune militară.

”Dacă cineva decide să separe Taiwanul de China, atunci armata chineză nu va ezita să înceapă un război, indiferent de posibilele pierderi”.

Lloyd Austin a îndemnat armata chineză să nu provoace instabilitate în regiune și să nu schimbe status quo-ul.

Subiecte în articol: China Taiwan razboi SUA independenta
TOP articole pe Antena 3 CNN:
Parteneri
Cele mai noi știri pe ANTENA 3 CNN
» Vezi toate știrile
Alertă meteo, emisă de ANM. Cod galben de ploi, vijelii şi grindină în România