Tradițional, Orientul Mijlociu nu s-a aflat până acum printre destinațiile preferate ale turiștilor chinezi, însă acest lucru pare să se schimbe rapid. În timpul vacanței prelungite din acest an cu ocaiza „Săptămânii de Aur”, care s-a desfășurat între 1 și 8 octombrie, rezervările de călătorie din China către Doha au crescut cu 441% față de anul trecut, iar cele către Abu Dhabi au urcat cu 229%, potrivit datelor Trip.com. Agenția online de turism a precizat că analiza sa acoperă perioada 27 septembrie – 8 octombrie, întrucât mulți angajați și-au luat zile libere suplimentare pentru a-și prelungi vacanța, scrie CNBC.
În același timp, Dubaiul a înregistrat o creștere de 27%, intrând în top 10 destinații preferate de chinezi în afara Asiei, potrivit firmei de analiză a datelor de turism ForwardKeys, care a monitorizat plecările internaționale din China între 27 septembrie și 12 octombrie. Emiratul, parte a Emiratelor Arabe Unite, a fost de asemenea printre primele opțiuni pentru chinezii cu venituri ridicate care au călătorit la clasele premium economy, business și first class, unde cererea a crescut cu 133% față de anul trecut.
Această tendință reflectă un fenomen mai amplu: tot mai mulți turiști chinezi se îndreaptă către Orientul Mijlociu. Zborurile din China spre regiune au crescut cu 25% până acum în 2025, comparativ cu aceeași perioadă din 2024, a declarat pentru CNBC Edmund Ong, director general al Trip.com Singapore.
Creșterea este și mai spectaculoasă în comparație cu perioada pre-pandemie: nivelurile actuale sunt cu peste 180% mai mari decât în 2019, a adăugat Ong.
Potrivit unei traduceri Google a datelor furnizate de Tongcheng Travel, a doua cea mai mare platformă de rezervări online din China, cele mai dinamice cinci destinații internaționale în privința rezervărilor hoteliere din timpul „Săptămânii de Aur” au fost Arabia Saudită, Egiptul, Noua Zeelandă, Kazahstanul și Emiratele Arabe Unite. În cadrul regiunii Orientului Mijlociu, cele mai populare destinații pentru chinezi au fost Emiratele Arabe Unite, Arabia Saudită, Egiptul, Qatarul și Omanul, a confirmat Ong.
Totuși, destinațiile asiatice apropiate, accesibile și fără viză au continuat să domine preferințele turiștilor chinezi, în frunte cu Japonia, Thailanda, Malaezia, Coreea de Sud și Singapore, potrivit Trip.com.
Popularitatea tot mai mare a Orientului Mijlociu în rândul călătorilor chinezi din ultimii ani este alimentată de relaxarea politicilor de viză și de creșterea numărului de zboruri directe, a explicat Ong.
„Înainte de pandemie, în special Emiratele Arabe Unite, Dubai și Abu Dhabi, erau foarte populare datorită procesului ușor de obținere a vizei. Accesibilitatea vizelor, sau lipsa necesității acestora, este un factor decisiv pentru cetățenii chinezi”, a declarat Alexander Glos, directorul executiv al companiei de marketing China i2i Group din Shanghai.
În anii de după pandemie, Emiratele Arabe Unite și alte țări din regiune „s-au descurcat foarte bine”, a adăugat el. „Asta pentru că erau deschise, ușor accesibile, accesibile ca preț și ofereau o gamă variată de experiențe turistice.”
Orientul Mijlociu a fost, de asemenea, „foarte proactiv” în extinderea rețelei de zboruri directe către orașe chineze, a explicat Peggy Li, director general al companiei chineze de consultanță în marketing SPS Affinity. Ea a menționat că operatorul Emirates, compania aeriană de stat a Dubaiului, a inaugurat în iulie o nouă rută către Hangzhou - orașul unde se află sediul Alibaba, aproape de Hong Kong - la doar câteva săptămâni după lansarea zborurilor către Shenzhen.
„Dacă te uiți la noile destinații unde Emirates a început să zboare, nu este doar o strategie turistică, ci și una comercială”, a spus Li.
Turiștii chinezi sunt, de asemenea, atrași de experiențele autentice și de diversitatea culturală. „Cererea pentru chartere private și safariuri de lux în deșert este încă ridicată”, a observat Li, „dar se remarcă tot mai clar dorința pentru experiențe autentice și cu sens, precum călătoriile educaționale.”
Noutatea regiunii pentru turiștii chinezi a transformat vizitele în Orientul Mijlociu într-un simbol de statut, afirmă Glos de la i2i Group. „Demonstrează un anumit statut. Arată că am posibilitatea financiară să călătoresc într-un loc unde alții nu au fost. Și pot împărtăși experiența cu cei 965 de prieteni ai mei pe WeChat”, a spus el.
Diversitatea culinară a regiunii reprezintă un alt punct de atracție, a adăugat Li. „Turiștii chinezi nu au ocazia prea des să guste preparate din bucătării precum cea iraniană, afgană, siriană sau libaneză. Este un adevărat mozaic gastronomic care le oferă ocazia de a încerca gusturi complet noi.”