Antena 3 CNN Life Chirurgul care a scos rinichiul greșit pacientei declară că nu a greșit cu absolut nimic

Chirurgul care a scos rinichiul greșit pacientei declară că nu a greșit cu absolut nimic

Scott Baker, un chirurg din Dakota de Sud, Statele Unite, a fost dat în judecată de o pacientă, Dena Knapp, care l-a acuzat ca i-ar fi scos rinichiul sănătos în loc de glanda suprarenală care trebuia de fapt îndepărtată. 

Conform femeii, acestă greșeală nu a fost recunoscută de către medicii spitalului, a dus la o boală de gradul trei la rinichi și depresie. Pentru a remedia situația femeia a apelat la o a doua operație în alt spital. 

La o lună după ce i-au fost aduse acuzațiile, chirurgul a declarat într-un comunicat împreună cu spitalul la care este angajat ca într-adevăr a scos celălat rinichi, dar că asta nu a încalcat nicio regulă. Conform acestuia, este imposibil ca operația lui să fi dus la efectele negative declarate de Dena, iar pacienta a fost informată de cele întâmplate imediat după intervenție. 

Chirurgul a fost acuzat si că ar fi cauzat costuri suplimentare din cauza faptului că acum femeia este incapabilă de a-și îngriji casa și are nevoie de o femeie la curățenie.  

Sursă: Daily Mail 
 

Subiecte în articol: chirurg
TOP articole pe Antena 3 CNN:
Parteneri
Cele mai noi știri pe ANTENA 3 CNN
» Vezi toate știrile
Prognoza meteo ANM pentru luna mai. Vremea se schimbă după Paște