Conform unui comunicat al Casei Albe, Trump şi-a anunţat marţi intenţia de a-l nominaliza pe Adrian Zuckerman în postul de ambasador extraordinar şi plenipotenţiar al Statelor Unite ale Americii în România.
Zuckerman este un avocat admis în Baroul din New York în 1984 şi este partener în cadrul firmei internaţionale de avocatură Seyfarth Shaw LLP. Anterior, Zuckerman a fost co-preşedinte pentru proprietăţi imobiliare şi servicii corporate la Epstein Becker & Green New York, iar înainte de aceasta a fost preşedinte pentru proprietăţi imobiliare la Lowenstein Sandler, LLP, New York. De asemenea, el a deţinut şi funcţia de judecător în cadrul Real Estate Board - New York, scrie adevarul.ro.
Activ în ceea ce priveşte iniţiativele filantropice şi educaţionale, Zuckerman este membru în board-ul Kids Corp. şi în board-ul absolvenţilor Facultăţii de Drept din New York. Potrivit Casei Albe, Zuckerman a emigrat în Statele Unite din România la vârsta de 10 ani şi vorbeşte fluent limba română. El are diplomă de absolvire de la Massachusetts Institute of Technology (1979), iar diploma în drept este obţinută la New York Law School (1983).