Antena 3 CNN Externe Cine este principalul suspect al lui Rogozin în cazul conflictului cu Bucureştiul

Cine este principalul suspect al lui Rogozin în cazul conflictului cu Bucureştiul

Vicepremierul Federaţiei Ruse, Dmitri Rogozin, invocă tot mai des un singur nume atunci când este întrebat cine stă în spatele „provocărilor” moldo-române, în urma cărora oficialului rus nu i-a fost permisă survolarea spaţiului aerian român, potrivit adevarul.ro.

Rogozin l-a acuzat pe Plahotniuc că ar fi influenţat decizia României care a dus la închiderea spaţiului aerian român pentru Rogozin.

„Evident că acum noi încă nu vrem să dezvăluim secretele investigaţiei, care încă continuă. Însă, ce vă pot spune acum este faptul că în spatele acestor provocări a stat Plahotniuc. El a organizat totul. Scopul lui a fost să ne confrunte cu România şi a făcut-o precum acţionează de obicei afaceriştii - cu mâinele altora”, a subliniat Rogozin.

Conform scenariului descris de Dmitri Rogozin, Plahotniuc l-ar fi sunat pe premierul Pavel Filip şi i-ar fi dat indicaţia să contacteze autorităţile de nivel înalt de la Bucureşti pentru a le convinge să ia decizia respectivă.

Oficialul rus a mai precizat că „ei au aşteptat decolarea acestui avion şi abia atunci când se afla în aer, când a survolat spaţiul aerian polonez şi slovac, abia atunci au interzis accesul”.

Subiecte în articol: Dmitri Rogozin suspect conflict
TOP articole pe Antena 3 CNN:
Parteneri
Cele mai noi știri pe ANTENA 3 CNN
» Vezi toate știrile
5 milioane de români care muncesc, îndatorați de stat cu peste 200 de euro