Povestea de film a lui Sheikh Tahnoon, șeful spionilor din Emirate. "E discret și mereu peste tot"

Controlează o avere de 1.500 de miliarde de dolari, conduce serviciile de securitate ale Emiratelor Arabe Unite și finanțează unele dintre cele mai importante companii de inteligență artificială din lume. Sheikh Tahnoon bin Zayed Al Nahyan nu a dat niciodată un interviu, iar puțini oameni din afara Golfului îi cunosc numele. Fostul șef al programelor de spionaj digital ale Emiratelor construiește acum infrastructura pe care se va sprijini viitorul AI, cu binecuvântarea Silicon Valley și a Casei Albe, scrie The Guardian.

În noaptea de 12 noiembrie 1993, un brazilian tânăr și slab, pe nume Royce Gracie, a intrat într-o cușcă octogonală din Denver, Colorado. În fața lui stătea un uriaș. Gerard Gordeau, kickboxer olandez, era cu aproape 13 centimetri mai înalt, cântărea cu aproape 19 kilograme mai mult și avea în plus un deceniu de experiență în lupte. Cei doi urmau să se înfrunte cu pumnii goi: fără arbitri, fără categorii de greutate, fără pauză până când unul dintre ei era făcut knockout sau cerea îndurare.

Lupta a durat abia 100 de secunde. În acest timp, Gracie l-a dezechilibrat calm pe Gordeau, i-a sărit în spate și l-a prins de gât, forțându-l pe uriaș să bată cu palma în podea, semnul că abandonează.

Aproximativ 80.000 de spectatori au urmărit în direct, prin pay-per-view, victoria legendară a lui Gracie, finala primei ediții Ultimate Fighting Championship. Printre ei se afla și un student modest la studii economice, care locuia în San Diego, California. Fascinat de ce văzuse, studentul s-a prezentat la o academie locală de arte marțiale specializată în jiu-jitsu brazilian, disciplina cu care Gracie îl umilise pe Gordeau în cușcă, și a cerut să înceapă lecțiile.

Colegii nu l-au luat prea în serios pe noul venit.

„Eram acolo în ziua în care a apărut”, spune Kid Peligro, care avea să devină una dintre cele mai mari vedete de jiu-jitsu din lume. „Purta pantaloni scurți, șlapi și un maiou; s-a așezat într-un colț și n-a prea vorbit cu nimeni”.

Studentul, care s-a prezentat drept Ben, avea în jur de 25 de ani și venea din Orientul Mijlociu. Despre trecutul lui nu a dezvăluit mai nimic. Peligro a presupus că era majordomul sau bodyguardul englezului bogat care îl însoțea uneori la antrenamente.

„Ben era tăcut și era dedicat”, mi-a spus Peligro. „Rămânea adesea după antrenament să măture saltelele”.

Ben suporta durerea fizică fără să se plângă, chiar și atunci când era vorba de oase rupte.

„Dacă te antrenai la jiu-jitsu în anii '90, era sigur că o să te accidentezi”, spune Bobby Razak, producător de film și pasionat de arte marțiale. „Nu era ca acum: foarte curat, foarte profesionist. Pe atunci era brutal”.

După mai bine de un an de antrenamente, Ben a făcut un anunț surprinzător. Se întorcea acasă, la Abu Dhabi, capitala Emiratelor Arabe Unite, și îl lua cu el pe fondatorul academiei, Nelson Monteiro. Au urmat curând și alte invitații. Circulau zvonuri că Ben încerca să-și înființeze propriul centru de arte marțiale pe țărmul Golfului Persic.

Într-o zi, Peligro și soția lui au primit două bilete de avion la clasa întâi spre Emirate, de câte 24.000 de dolari fiecare. Când au coborât din avion, au rămas uimiți: oriunde se uitau, de la panouri publicitare la bancnote, vedeau portretul unui bărbat cunoscut. Era, evident, tatăl lui Ben.

„Centrul de antrenament al lui Ben s-a dovedit a fi unul dintre palatele familiei lui”, spune Peligro, încă uimit de amintire. „E ca într-un basm”.

Pentru cei care încearcă să afle adevărul despre Alteța Sa Sheikh Tahnoon bin (sau „Ben”) Zayed Al Nahyan, intermediarul familiei regale, șeful de spioni retras, colosul financiar, basmele sunt aproape tot ce avem.

Tahnoon chiar s-a înscris la cursul lui Nelson Monteiro sub un pseudonim și a ajuns, în cele din urmă, centură neagră la jiu-jitsu. Astăzi conduce o avere mai mare decât PIB-ul mai multor țări importante și este strâns legat, personal și financiar, de Casa Albă a lui Trump.

Activele globale pe care le supraveghează includ parcuri eoliene în Scoția și nave spațiale în Texas, linia de lenjerie a Rihannei și restaurantele Ivy ale lui Richard Caring. De la spitale la blocuri de locuințe, de la parcuri solare la stațiuni de schi, aproape nu există loc pe Pământ neatins de forța lui financiară.

Cu toate acestea, deși influența lui pe scena mondială crește continuu, Tahnoon preferă să rămână în umbră. Nu a acordat niciodată un interviu substanțial presei. Cei care au lucrat îndeaproape cu el sunt aproape întotdeauna obligați să semneze acorduri de confidențialitate. Foarte puțini oameni din afara Emiratelor îi cunosc măcar numele.

„E discret”, spune un fost oficial american din domeniul securității naționale, „și e mereu peste tot”.

Sheikh Tahnoon nu a răspuns solicitării de interviu pentru acest articol. Ministerul de Externe al Emiratelor nu a propus niciun alt oficial de rang înalt pentru interviu și a refuzat să comenteze.

Puterea lui Tahnoon se va extinde curând asupra mai multor vieți omenești ca niciodată. Fiind unul dintre cei mai importanți finanțatori ai inteligenței artificiale de pe planetă, el se integrează rapid în infrastructura pe care se va sprijini viitorul nostru digital: fluxurile de informații și fabricile de microcipuri, centrele de date și uriașele centrale energetice necesare pentru a le alimenta și răci.

Unii îl văd ca pe un profet și un salvator al tehnologiei. Alții îl compară cu un personaj negativ din filmele cu James Bond. Așadar, cine este adevăratul „Ben” și ce planuri are pentru noi, ceilalți?

Cercurile de acces

Oricine încearcă să ajungă la Sheikh Tahnoon trebuie să treacă mai întâi prin cercuri concentrice de intermediari. Printre ei se află cei mai apropiați parteneri de afaceri ai săi, dar și o distribuție de personaje mai pitorești: fostul premier libanez Saad Hariri, de exemplu, sau Melissa Moncada, fostă câștigătoare a concursului de frumusețe Miss Globe Colombia, devenită antreprenoare în fitness. Chiar dacă ajungi până aici, s-ar putea să nu fie suficient pentru o audiență. Solicitanții fac eforturi extraordinare ca să iasă în evidență.

În urmă cu aproximativ un deceniu, Tom Barrack, magnat american din private equity care este acum ambasadorul lui Donald Trump în Turcia, căuta fonduri pentru firma sa de investiții, Colony Capital. A decis să încerce la Tahnoon.

Curtea pe care i-a făcut-o a durat. Barrack i-a trimis șeicului o carte rară, o primă ediție din anii 1950 despre creșterea cailor arabi, una dintre pasiunile lui Tahnoon. I-a oferit ocazia să-l cunoască pe prietenul său, actorul Rob Lowe din serialul The West Wing. Tahnoon a refuzat. Barrack s-a alăturat și unei curse epuizante cu bicicleta prin deșertul marocan, organizată de Tahnoon cu un grup de cicliști profesioniști. Tahnoon a pedalat de două ori mai repede decât el și l-a lăsat mult în urmă.

În cele din urmă, Barrack a primit o întâlnire cu Tahnoon pe superiahtul prințului, evaluat la 250 de milioane de dolari. Nava are club de noapte, spa, cinematograf și bar de sushi, plus 27 de cabine pentru oaspeți deservite de 60 de membri permanenți ai echipajului.

„De ce eram entuziasmat să-l văd pe Sheikh Tahnoon?”, a explicat Barrack în timpul procesului federal din 2022, în care era acuzat de lobby ilegal în favoarea Emiratelor. A fost achitat în final de toate acuzațiile. „E unul dintre cei mai mari oameni de afaceri din lume. Unul dintre cei mai bogați oameni din Orientul Mijlociu, din orice țară. Unul dintre cei mai puternici”.

Fiii Fatimei

A cartografia întinderea puterii lui Tahnoon e aproape la fel de dificil ca a-l găsi pe omul însuși. Dar dacă ieși de pe autostrada Sheikh Zayed, cu 12 benzi, care leagă Abu Dhabi de Dubai, traversezi deșertul și o iei apoi spre nord, de-a lungul coastei Taweelah, poți vedea câteva dintre pietrele ei de temelie.

Mai întâi apar coșuri de fum, tancuri petroliere și complexe joase pentru muncitori. Ele formează legătura de pe uscat cu rezervele uriașe de petrol ale Emiratelor, aflate în mare parte adânc sub fundul mării. Mai departe treci pe lângă zidurile înalte, fără ferestre, și turnurile de pază amenințătoare ale închisorii al-Sadr, cea mai cunoscută din Emirate. În cele din urmă ajungi la portul Khalifa și la zona lui industrială, plată și cenușie. Undeva în față, într-un loc nedezvăluit, adânc într-un labirint de stive de containere, butoaie cu substanțe chimice și garduri de sârmă, se ridică din nisip unul dintre cele mai mari centre de date pentru AI din lume.

Aceste repere răzlețe formează culisele Emiratelor moderne. Împreună, ele spun și povestea celor șase frați care au ajuns să domine țara. Povestea a început acum mai bine de jumătate de secol, cu tatăl lor, Sheikh Zayed bin Sultan Al Nahyan, primul lider al Emiratelor după independența față de Marea Britanie, în 1971. În cei 33 de ani de domnie, o rețea fragilă de triburi beduine care trăiau printre forturi din chirpici și case din frunze de palmier a devenit o superputere regională bogată în petrol, cu unele dintre cele mai înalte clădiri de pe Pământ.

Zayed s-a căsătorit de șapte ori și se crede că a avut cel puțin 30 de copii. Dar urmașii celei de-a treia soții, preferata lui, Fatima Al Ketbi, au devenit, sub îndrumarea ei, centrul puterii în țară. Tahnoon era unul dintre ei. Astăzi, el și frații lui, cunoscuți drept bani Fatima, „fiii Fatimei”, se află în vârful a ceea ce este, probabil, cea mai bogată dinastie din lume.

Tahnoon și frații lui au crescut cu o viziune care plasa familia în centrul universului. Orice formă de disidență era văzută ca o amenințare existențială, nu doar la adresa puterii lor, ci și a statului mic și fragil pe care trebuiau să-l protejeze.

„Familia este prima școală a valorilor, gardianul autentic al identității și cea mai adevărată sursă de încredere și apartenență”, a spus odată mama lor, Fatima. Fraza reflectă atât etica paternalistă care domină elita emirateză, cât și ostilitatea viscerală a familiei Al Nahyan față de ideologii alternative precum socialismul sau islamul politic.

Când Tahnoon s-a întors din SUA, în 1995, era deja în curs o represiune susținută de stat împotriva grupurilor islamiste din societatea civilă, alături de represalii împotriva emiratelor mai mici care i se opuneau.

În această perioadă, conducerea Emiratelor a înțeles tot mai clar că banii singuri nu le pot cumpăra influență internațională. În ciuda descoperirilor de petrol din Golf, marile republici arabe precum Egiptul și Siria dominau încă Orientul Mijlociu, diplomatic și cultural. Pentru ca Emiratele să intre în prima ligă, era nevoie de forță militară și de influență strategică. În ultimii ani de domnie, Sheikh Zayed s-a asigurat că bani Fatima sunt bine poziționați pentru a duce acest proiect mai departe.

Omul banilor

Ca frate mai mic, Tahnoon știa că tronul din Abu Dhabi, și implicit președinția Emiratelor, care vine mereu odată cu el, nu îi era destinat. A primit în schimb sarcina de a conduce departamentul privat al tatălui său, care administra vastele active personale ale lui Sheikh Zayed: palate, ferme și proprietăți în străinătate, precum Berkeley Square din Londra.

Rolul cerea un amestec de farmec și constrângere, plus folosirea banilor gheață. Spre sfârșitul anilor '90, Tahnoon făcuse din aceasta din urmă specialitatea lui. A fondat o companie numită Royal Group, care a devenit principalul vehicul de investiții pentru numeroasele afaceri ale familiei. Activele grupului valorează astăzi 300 de miliarde de dolari.

După moartea lui Sheikh Zayed, în 2004, reputația lui Tahnoon de principal om al banilor din Emirate a crescut. La fel de în largul lui în consiliile de administrație de pe Wall Street ca și în majlis, curtea tradițională a conducătorului tribal, Tahnoon a îmbinat retorica valorilor beduine, datorie, loialitate și umilință, cu un nou vocabular managerial-tehnocratic.

Astăzi, Tahnoon conduce cel mai mare fond suveran al țării. Tot el conduce First Abu Dhabi Bank, cel mai mare creditor din Emirate, și Alterra, cel mai mare fond de investiții climatice din lume. Doar în Regatul Unit, supraveghează furnizori de servicii medicale și giganți imobiliari și controlează investiții în utilități publice precum Thames Water. Imperiul economic pe care îl coordonează este estimat la aproximativ 1.500 de miliarde de dolari, cât întreaga producție economică a Indoneziei sau a Turciei.

Granița dintre averea personală a lui Tahnoon, bogăția mai largă a familiei regale din Abu Dhabi și activele deținute, cel puțin teoretic, în comun de cetățenii Emiratelor este însă neclară. Pentru bani Fatima, distincția nu are sens, pentru că bunăstarea familiei Al Nahyan nu se deosebește de bunăstarea națiunii.

Nu toată lumea e de acord.

„Mulți comercianți din Emirate se plâng constant, foarte discret, foarte în privat, că Tahnoon îi scoate de pe piață”, mi-a spus Mira Al Hussein, sociolog emiratez la Universitatea din Edinburgh. În sănătate, de exemplu, fondurile suverane și companiile lui Tahnoon domină industria locală. Sectorul privat „nu poate concura”, a declarat recent pentru Financial Times un director de rang înalt.

„Percepția generală este că țara e o corabie”, spune Al Hussein, „și dacă acea corabie începe vreodată să se scufunde, familia conducătoare va sări de pe ea și va lua cu ea toate fondurile, investițiile și portofoliile”.

Obsesia victoriei

Tahnoon e obsedat de victorie. La sfârșitul anilor '90, șeicul era atât de hotărât să-și învingă frații la jocul video Age of Empires, lansat de curând, încât a angajat unul dintre programatorii jocului să-l antreneze. În joc, participanții încearcă să transforme societăți premoderne în civilizații monumentale, acumulând resurse și zdrobindu-și adversarii.

La începutul anilor 2000, atenția lui s-a mutat spre șah. A finanțat personal dezvoltarea unui supercomputer de mărimea unui frigider, numit Hydra, care a devenit curând cel mai puternic jucător de șah din lume și a învins mai mulți mari maeștri. Hydra putea fi folosit de o singură persoană odată. Ore în șir, zi și noapte, acea persoană era Tahnoon. În 2005, arhitectul-șef al lui Hydra a scris pe un forum de șah că Tahnoon era cel mai mare pasionat de șah pe computer din lume.

Tahnoon a adus toate aceste calități în lumea finanțelor: competitivitatea feroce, acumularea atentă a avantajului de poziție și fascinația constantă pentru îmbinarea ingeniozității umane cu inteligența computerelor. Ele s-au dovedit vitale și în celălalt rol principal al său: cel de responsabil cu securitatea națională a Emiratelor și de șef suprem al spionilor din țară.

Cazul Matthew Hedges

Mulți dintre cei vizați de aparatul de securitate al lui Tahnoon nu își pot spune povestea. Emiratele au o lungă istorie de dispariții forțate, centre de detenție secrete și represalii brutale împotriva rudelor disidenților exilați, toate documentate pe larg de organizații internaționale pentru drepturile omului. Unii supraviețuiesc însă ca să povestească.

În aprilie 2018, Matthew Hedges, un tânăr cercetător britanic, a mers în Emirate pentru doctoratul său despre strategia de securitate națională a țării, un subiect care atinge direct domeniul lui Tahnoon. Spre finalul vizitei de două săptămâni, Hedges începuse să se simtă neliniștit.

„Știam că sunt urmărit”, mi-a spus recent.

La aeroportul din Dubai, în drum spre Regatul Unit, Hedges nu a trecut de controlul pașapoartelor. Spune că acolo îl aștepta un grup numeros de bărbați mascați, îmbrăcați în negru și înarmați. Susține că a fost legat la ochi, încătușat și aruncat în spatele unui SUV.

A fost acuzat că este spion britanic. În lunile de izolare care au urmat, spune că a fost supus unor interogatorii de până la 15 ore pe zi și obligat să înghită un cocktail de medicamente împotriva voinței sale. Anchetatorii l-ar fi amenințat că îl vor transfera la o bază militară din străinătate și i-au spus că le pot face rău rudelor lui. După șapte luni de rele tratamente, Hedges a încercat să-și ia viața.

„Știam că amenințările lor sunt reale, pentru că știam țara”, mi-a spus el.

În camera în care era interogat, Hedges spune că a văzut pete de sânge pe mochetă și urme însângerate de tălpi pe pereți.

„Erau deasupra capului meu și îndreptate în jos”, mi-a spus. „Am peste 1,83 metri, deci asta înseamnă că cineva fusese ridicat acolo”.

Când l-am întrebat pe Hedges cine este, în ultimă instanță, responsabil pentru calvarul său, a urcat atent pe lanțul de comandă al serviciilor de securitate emirateze, enumerând nume și funcții. Apoi a tăcut o clipă și a respirat adânc. „Apoi treci deasupra norilor”, a răspuns în cele din urmă. „Apoi e Tahnoon”.

Într-un comunicat guvernamental din 2023, Emiratele au insistat că Hedges „a primit îngrijiri absolut corespunzătoare … Nu a fost niciodată supus sau amenințat cu tortură ori cu tratamente crude, inumane sau degradante de vreun fel”.

Hedges a mărturisit în cele din urmă o serie de infracțiuni, dar insistă că a făcut-o sub presiune. În noiembrie 2018, după o audiere de doar cinci minute, fără avocat al apărării, a fost condamnat de o instanță emiriană la închisoare pe viață. După un conflict diplomatic cu guvernul britanic, a primit grațiere regală. După eliberare, guvernul emirian a lansat împotriva lui o campanie de denigrare, care a inclus publicarea unui dosar de 19 pagini cu informații personale, printre care și un raport psihiatric.

Comparativ cu mulți alții care trec prin camerele de interogatoriu ale țării, a scăpat ușor.

„Experiența lui Hedges este, din păcate, ceva obișnuit în Emirate, iar abuzurile împotriva societății civile emirateze sunt și mai represive”, spune Joey Shea, cercetătoare principală pentru regiunea Golfului la Human Rights Watch.

„Voi aveți standardul vostru, noi îl avem pe al nostru”

Susținătorii regimului emirian se revoltă la astfel de critici. Ei spun că acestea pornesc din resentimentul occidental față de ascensiunea Emiratelor și ignoră amenințările unice cu care se confruntă țara din partea vecinilor ostili și a insurgenților ideologici.

„Emiratele au devenit o poveste de succes și asta v-a făcut pe voi să gândiți: «Stai puțin, ăștia erau rățuștele pe care le conduceam noi, și uite ce fac acum»”, spune Abdulkhaleq Abdulla, profesor emirian de științe politice, cu legături strânse cu oficialii de la conducere. „Mă deranjează pretenția că Emiratele trebuie să se «ridice» la standardele internaționale [în privința drepturilor omului]. Voi aveți standardul vostru, noi îl avem pe al nostru”.

Dinastia Al Nahyan are motive serioase să se simtă nesigură. Situate pe vârful unei regiuni zguduite de conflicte la nord și la sud și privind peste Golf spre rivalul mult mai mare, Iranul, Emiratele sunt o țintă evidentă din cauza bogăției petroliere. Tahnoon și frații lui știu și că monarhia lor autocratică este detestată deopotrivă de islamiștii politici și de revoluționarii arabi pro-democrație.

În urmă cu aproximativ 20 de ani, Christopher Davidson, expert în politica statelor din Golf la Universitatea Durham, a discutat cu unul dintre bani Fatima despre prestigiul tot mai mare al Emiratelor.

„Mi-a spus: «Trebuie să înțelegi mentalitatea acestei regiuni. Alții vor încerca să ne ia asta sau să ne distrugă»”, își amintește Davidson. „Fie că e Iranul, Yemenul, Frăția Musulmană, Al-Qaida … vor veni toți, unul după altul”.

Pentru liderii Emiratelor, atacurile de la 11 septembrie, comise de un grup de extremiști printre care s-au aflat și doi emirieni, au confirmat cele mai negre temeri legate de inamici violenți din interior. Ele au alimentat o obsesie față de islamism care persistă și azi. Emiratele au fost asociate cu finanțarea și sprijinul politic ascuns pentru partide de extremă dreapta din Europa, considerate apropiate de perspectiva Abu Dhabi în această chestiune. Războiul american împotriva terorismului a fost însă și o oportunitate: familia Al Nahyan s-a putut prezenta la Washington drept o insulă de stabilitate într-o regiune altfel ostilă.

Proiectul Raven

De-a lungul anilor 2000, regimul emirian și-a intensificat activitățile de informații și s-a concentrat tot mai mult pe tehnologiile de spionaj. Scopul era atenuarea celei mai evidente vulnerabilități a țării: populația nativă foarte mică, de 1,4 milioane de oameni. Ea reprezintă doar 11% din totalul locuitorilor Emiratelor, ceea ce face dificilă formarea unei armate semnificative sau funcționarea țării fără străini.

Până la sfârșitul deceniului, Emiratele încheiaseră un acord de securitate important cu Richard Clarke, fostul coordonator american al luptei antiteroriste. Clarke jucase un rol esențial în a convinge Congresul să aprobe programe de supraveghere mai intruzive, în SUA și în străinătate. S-a mutat la Abu Dhabi și a înființat o unitate secretă de spionaj a Emiratelor, cu numele de cod Project Raven.

Prezentat inițial drept o piesă vitală în „războiul împotriva terorismului”, Project Raven s-a transformat într-o operațiune uriașă de interceptare digitală. Ținta nu erau doar emirienii acuzați de terorism, ci și mulți alții, doar suspectați că nu ar fi favorabili dictaturii emiriene. Deși tehnic era o inițiativă emiriană, o mare parte din echipa care conducea Project Raven era formată din foști spioni ai Agenției Naționale de Securitate a SUA, contractori din Washington și veterani de rang înalt ai Casei Albe.

„Motivația era sprijinirea luptei împotriva terorismului”, a insistat ulterior Clarke. „Emiratele sunt un partener foarte bun în combaterea terorismului”.

Până în 2011, când revoltele antiguvernamentale au izbucnit în lumea arabă, ținta reală a Project Raven devenise clară. Un grup de judecători, avocați și jurnaliști emirieni de renume a semnat o petiție care cerea reforme democratice moderate. Reacția statului a fost necruțătoare. În următorii doi ani, majoritatea semnatarilor au fost arestați, iar zeci dintre ei sunt și azi în închisoare.

Mai paranoici ca oricând și temându-se că soldații emirieni ar putea refuza să tragă în alți musulmani în cazul unor proteste de stradă ample, bani Fatima au mobilizat o forță paramilitară de 800 de mercenari columbieni și sud-africani pentru a-și consolida controlul. Resurse și mai mari au fost direcționate spre operațiunile de hacking.

Pentru familia Al Nahyan, politica de masă era o amenințare. În ochii lor, supușii recunoscători puteau doar să ceară concesii de la lideri, niciodată să le impună pretenții ca cetățeni.

„Structura de securitate internă a Emiratelor a pus tot mai mult protecția regimului mai presus de orice”, spune Mira Al Hussein.

Șeful securității

În acest context, Tahnoon a început să urce în ierarhia securității emiriene, pe lângă rolul de om al banilor. În 2014 a devenit consilier adjunct pentru securitate națională. Doi ani mai târziu a preluat funcția de vârf.

Ca șef al securității, a primit și unele dintre cele mai sensibile misiuni diplomatice ale Emiratelor. Printre ele, ruperea unui tabu vechi de decenii în lumea arabă: normalizarea relațiilor cu Israelul. Fiind celălalt lider din Orientul Mijlociu în spionajul cibernetic, serviciile israeliene aveau multe de oferit Emiratelor. Mai ales acces la Pegasus, cel mai avansat program spion construit vreodată. Cu Pegasus, agenții puteau infiltra aproape orice dispozitiv Apple sau Android fără știrea utilizatorului și îl puteau transforma într-un spion permanent, de buzunar.

Sub conducerea lui Tahnoon, Project Raven, preluat între timp de o companie privată emiriană legată de stat, numită DarkMatter, și-a extins operațiunile de hacking și supraveghere. Erau vizați disidenții locali și străinii suspecți aflați pe teritoriul Emiratelor. Dar și activiști pentru drepturile omului, jurnaliști și politicieni din toată lumea.

Fiona Shackleton, avocată britanică de divorțuri cu renume, care reprezenta o fostă soție a conducătorului din Dubai și i-a avut drept clienți pe prințul Charles și pe Paul McCartney, a fost una dintre victime. Se crede că și Boris Johnson, pe atunci premier britanic, a fost vizat. Se pare că, indiferent cine erai, dacă erai considerat o amenințare, fie și indirectă, pentru interesele familiei Al Nahyan și ale prietenilor ei, deveneai o țintă potențială.

La începutul lui 2019, o investigație Reuters, bazată pe munca grupului de cercetare canadian The Citizen Lab, a dezvăluit o mare parte din operațiunile Project Raven. În SUA au fost deschise mai multe procese împotriva contractorilor americani implicați. În anul următor, Tahnoon a închis oficial DarkMatter și i-a fragmentat entitățile. Se pare că avea deja planuri mai ambițioase.

Răspunsul 42

Se deschidea o nouă frontieră a puterii de calcul: inteligența artificială. Pentru a fi cu adevărat transformatoare, această tehnologie avea nevoie de sume fantastice de bani și de date. Îmbinând elemente din imperiile sale de afaceri și de securitate, Tahnoon era într-o poziție unică să le ofere pe amândouă. Urma să se nască o companie fără egal.

În „Ghidul autostopistului galactic” al lui Douglas Adams, un program informatic superinteligent numit Deep Thought primește întrebarea „Marea Întrebare despre Viață, Univers și Tot Restul”. După șapte milioane și jumătate de ani, oferă faimosul răspuns: 42.

Deep Thought spune apoi că, pentru a-și explica răspunsul, trebuie să proiecteze un alt program uriaș. Acesta se va numi „Pământ”, iar una dintre componentele sale operaționale de bază vor fi ființele umane.

În această viziune, numărul 42 înseamnă mai mult decât sensul vieții. El descrie o lume în care fiecare fațetă a realității poate fi redusă, în cele din urmă, la linii de cod și în care oamenii obișnuiți își trăiesc zilele, fără să știe, în slujba computerelor, nu invers.

La sfârșitul anilor 2010, când Tahnoon a transformat rămășițele DarkMatter într-o nouă companie axată pe AI, a decis să-l omagieze pe Adams numind-o Group 42, sau, pe scurt, G42.

G42 este punctul culminant al dublei identități a lui Tahnoon, de finanțator și de șef al spionilor. Iar amploarea ambițiilor sale este uluitoare. La fel ca mulți alți giganți tech, compania vrea să redefinească AI ca pe o infrastructură fundamentală, precum apa sau electricitatea, un concept numit „rețea de inteligență”. Spre deosebire de rivalii săi din Silicon Valley, însă, rețeaua de inteligență a G42 s-a dezvoltat din aparatul de informații al unui stat real.

Marketingul companiei pune un accent puternic pe capacitățile de securitate. Promite guvernelor și companiilor „apărare împotriva amenințărilor în timp real” și instrumente predictive care includ „profilarea suspecților”, „cartografierea relațiilor” și „analiza comportamentală”.

Industria tech nu duce lipsă de exagerări și bombasticism. Comparativ cu mulți dintre omologii săi din Silicon Valley, însă, Tahnoon, un adevărat credincios în AI, care susține că și-a proiectat în întregime una dintre case cu ajutorul ChatGPT, este într-o poziție unică să-și țină promisiunile.

G42 s-a construit pe talentele de spionaj din spatele Project Raven și DarkMatter. Peng Xiao, fost șef al unei unități-cheie din DarkMatter, este acum CEO-ul G42. Karim Sabbagh, fostul șef al DarkMatter, conduce în prezent una dintre principalele filiale ale G42. Unul dintre primele produse publice ale G42 a fost o aplicație populară de mesagerie numită ToTok.

New York Times a dezvăluit ulterior că era un program spion, conceput pentru a „urmări fiecare conversație, mișcare, relație, întâlnire, sunet și imagine ale celor care îl instalează pe telefoane”.

Într-o declarație pentru The Guardian, G42 a negat că originile companiei ar fi în operațiuni de spionaj cibernetic sau că ar desfășura ori ar facilita supraveghere ilegală.

„G42 a fost înființată ca o companie de AI și tehnologie axată pe infrastructura de cloud și AI”, a transmis firma. „Activitățile noastre se desfășoară în conformitate cu legislația aplicabilă, cu protecții contractuale ale datelor și cu cadre riguroase de securitate și conformitate”.

Silicon Valley și Casa Albă

Dacă giganții tech americani au rezerve față de legăturile G42 cu hackingul, o ascund foarte bine. Microsoft a investit 1,5 miliarde de dolari în companie, iar vicepreședintele său, Brad Smith, are acum un loc în consiliul de administrație al G42. G42 și fondul său specializat de investiții în AI, prezidat tot de Tahnoon, sunt fie investitori direcți, fie parteneri importanți ai Anthropic, xAI și OpenAI. Sam Altman, CEO-ul OpenAI, îl numește pe Tahnoon „un drag prieten personal”.

Microsoft și OpenAI au fost contactate pentru acest articol, dar niciuna dintre companii nu a răspuns. În declarația pentru The Guardian, G42 a precizat că parteneriatul său cu Microsoft „este guvernat de un acord obligatoriu elaborat în consultare cu guvernele SUA și Emiratelor, care acoperă securitatea cibernetică, protecția datelor, AI responsabil, controalele la export și integritatea în afaceri”.

Atracția lui Tahnoon pentru Silicon Valley este evidentă. Dacă tot intri în afaceri cu un autocrat din Golf plin de bani, are logică să alegi unul care conduce un imperiu de securitate de stat puternic digitalizat și care are o experiență dovedită în colectarea unor cantități uriașe de date personale, materia primă de care depinde tehnologia ta. Mark Zuckerberg, Sam Altman și Elon Musk sunt lideri foarte influenți în AI, dar niciunul dintre ei nu conduce în același timp și CIA.

O altă figură puternică ce i-a strâns la piept pe Tahnoon și G42 este Donald Trump. Acesta a organizat pentru șeic banchete de stat fastuoase la Casa Albă și a pozat cu el în Biroul Oval.

Serviciile de securitate americane se tem de mult de influența Emiratelor asupra politicii americane. În 2022, Consiliul Național de Informații a redactat un raport confidențial pentru decidenții de la Washington, care avertiza asupra „încercărilor ilegale și legale ale Abu Dhabi de a influența politica externă a SUA”.

Administrația Joe Biden a restricționat exportul de cipuri AI către Emirate din cauza legăturilor strânse ale țării cu China. Anul trecut, însă, Trump a anulat decizia și a autorizat transferul a sute de mii dintre cele mai avansate cipuri din Silicon Valley către regimul Al Nahyan. Multe dintre ele vor ajunge direct la G42.

Acordul a fost anunțat la doar două săptămâni după ce unul dintre vehiculele de investiții ale lui Tahnoon a cumpărat criptomonede în valoare de 2 miliarde de dolari emise de World Liberty, o companie deținută de familia Trump, care încasează dobânzi la toate rezervele ei. Tahnoon este și investitor direct în World Liberty: a cumpărat 49% din firmă cu mai puțin de o lună înainte de a doua învestitură a lui Trump. Atât Casa Albă, cât și World Liberty au negat orice legătură între investițiile lui Tahnoon și transferul de cipuri. Un purtător de cuvânt al G42 a declarat pentru New York Times că firma este „bazată pe integritate”.

„Corupție, pur și simplu”, așa descrie senatoarea de Massachusetts Elizabeth Warren împletirea tulbure dintre banii lui Tahnoon și Casa Albă. Dar ascensiunea rapidă a lui Tahnoon și a G42 în industria AI reflectă o convingere sinceră, împărtășită de administrația Trump și de bani Fatima: că AI va înlocui petrolul ca marfă globală fundamentală și ca factor decisiv al puterii mondiale, iar momentul de a o stăpâni este acum.

Rezultatul este că G42, sub controlul lui Tahnoon, s-a poziționat cu succes în inima infrastructurii globale de AI pentru deceniile următoare.

„Campusul AI” construit acum pe coasta Emiratelor ar urma să aibă o capacitate energetică de 5 GW, de până la 250 de ori mai mare decât cele mai mari centre de date hyperscale de astăzi. G42 ajută la finanțarea unui program de 500 de miliarde de dolari pentru noi centre de date în SUA și a cumpărat deja câteva dintre companiile de construcții implicate. Anul trecut, Microsoft și G42 au lansat oficial Responsible AI Future Foundation, menită să modeleze „dezvoltarea și implementarea etică a sistemelor AI”. Sediul fundației se află, desigur, la Abu Dhabi.

Ahmed Mansoor

Contează dacă bucăți importante din infrastructura noastră de AI se află în mâinile unui om care are la dispoziție întregul arsenal al unui stat polițienesc? O persoană care ar putea răspunde este Ahmed Mansoor, un inginer electrician emiratez blând și poet în devenire.

La începutul anilor 2010, Mansoor făcea parte din grupul de intelectuali care au semnat petiția pentru crearea unui parlament ales în Emirate. Administra și un site pe care apăreau uneori conținuturi critice la adresa regimului Al Nahyan. În aprilie 2011 a fost arestat sub mai multe acuzații, inclusiv defăimarea bani Fatima, dar a fost eliberat inițial datorită unei grațieri prezidențiale.

În anii care au urmat, Mansoor a fost vizat neîncetat de serviciile de securitate emirateze, care au cheltuit milioane de dolari încercând să obțină acces la dispozitivele lui electronice și la cele ale soției lui. În cele din urmă, Mansoor a deschis un atașament de e-mail infectat. Toate datele lui private au fost trimise către un server înregistrat la căsuța poștală 5151 din Abu Dhabi: adresa poștală a biroului personal al lui Sheikh Tahnoon.

Mai târziu a aflat că și monitorul pentru bebeluși fusese spart și transformat într-o cameră și un microfon care surprindeau fiecare clipă din viața familiei lui. A fost arestat din nou în 2017, judecat în secret și condamnat pentru insultarea „statutului și prestigiului Emiratelor și ale simbolurilor lor, inclusiv ale liderilor”.

Condamnat la 10 ani de închisoare, se află de atunci în izolare la al-Sadr, închisoarea de maximă siguranță aflată la aproximativ 16 kilometri sud-vest de mega-campusul AI al G42.

Nu știm dacă Tahnoon își va folosi poziția dominantă în inima industriei AI pentru a sparge, supraveghea și intimida direct criticii, așa cum au făcut serviciile lui de securitate cu Mansoor. Dar caracterul celor care controlează această tehnologie contează.

Astăzi nu folosim marile platforme tech doar ca să stocăm fișiere și să trimitem mesaje. Tot mai mulți oameni folosesc AI ca terapeut, prieten sau chiar partener. Directorii din tech ne asigură că datele noastre sunt ferite de ochii curioșilor, dar cetățenii obișnuiți au foarte puține modalități de a verifica asta.

În perioada sa de glorie, BlackBerry, unul dintre primii producători de smartphone-uri, insista că „intimitatea și securitatea sunt esența a tot ceea ce facem”.

Nu a menționat că, în acea perioadă, colabora în secret cu unitatea de securitate cibernetică a unui guvern străin și o ajuta să supravegheze digital utilizatorii de telefoane mobile. Acea unitate era DarkMatter, din Emirate, precursoarea G42.

Riscurile ca actori nedemni de încredere să controleze AI ar putea fi mai insidioase decât hackingul sau supravegherea directă. Un grup de cercetători a dezvăluit recent că instrumente AI, inclusiv produse ale Meta, Google și SpaceX, modifică în mod regulat sensul unor texte pe teme politice sensibile, în moduri care ar putea remodela opinia publică.

„Sunt foarte îngrijorată de felul în care Tahnoon percepe lumea”, spune Al Hussein. „E prințul jocurilor video care vrea să apese pe un buton și să elimine toate amenințările”.

Lumea după chipul lui Tahnoon

Pentru o imagine a felului în care ar putea arăta o lume remodelată după chipul lui Tahnoon, uitați-vă la Emirate. Partidele politice nu există. Sindicatele și grevele sunt interzise. Protestele și lezmajestatea sunt pedepsite rapid.

Muncitorii migranți, care reprezintă marea majoritate a locuitorilor, sunt ținuți într-o stare de nesiguranță legalizată. Mii dintre ei mor în fiecare an fără explicații oficiale. Organizațiile pentru drepturile omului pun aceste decese pe seama stresului termic, a accidentelor de pe șantiere și a altor condiții de muncă precare. Companiile, în schimb, își pot alege regulile după care funcționează dintr-un mozaic de circa 40 de „zone libere”, care concurează pentru investitori cu regimuri fiscale și cadre legale făcute pe măsură.

Dincolo de granițele Emiratelor, dominația Abu Dhabi cuprinde o rețea vastă de porturi, parteneri de securitate, regimuri clientelare și fluxuri financiare care se întind de-a lungul Mării Roșii și peste mari porțiuni din nordul, estul și centrul Africii.

Emiratele sunt adesea prezentate ca un antrepozit neutru, prins între blocurile de putere rivale din Est și Vest. În realitate, țara a servit mereu cu credință drept emiratul capitalului: a protejat averile elitelor internaționale, a deschis piețe ostile, a pregătit terenul pentru investitorii occidentali și, cum spune Colin Powers, economist politic specializat în Orientul Mijlociu, a „extins energic circuitele acumulării globale de avere”.

Sub bani Fatima, această funcție a inclus reprimarea brutală a oricărui experiment democratic din sfera de influență a Emiratelor care ar fi putut amenința interesele materiale ale familiei Al Nahyan sau ale aliaților ei.

În Egipt, Emiratele au ajutat la menținerea dictaturii militare a lui Abdel Fattah al-Sisi, care și-a îndreptat armele împotriva a mii de protestatari. În Yemen, Libia și Etiopia, au înarmat grupuri paramilitare și au alimentat niveluri șocante de violență de stat împotriva civililor. În Sudan, sunt acuzate de complicitate la genocid.

Ca răspuns, Abu Dhabi a folosit instrumente AI într-o campanie sofisticată de dezinformare menită să discrediteze Organizația Națiunilor Unite. Mai mulți disidenți căutați de alte dictaturi, din Iran până în Arabia Saudită și Rwanda, au fost răpiți în timp ce tranzitau aeroportul din Dubai și apoi „livrați” de emirieni forțelor de securitate din țările lor.

Nu toate aventurile externe ale Abu Dhabi au avut succes. Multe s-au transformat în mlaștini militare și au adus daune de imagine pe scena mondială. Dar pentru cei care au suportat intervenția emiriană, consecințele au fost cumplite.

Ambițiile imperiale ale lui Tahnoon și ale fraților lui nu par să se bazeze pe ocuparea directă de teritorii, ci pe controlul unor „noduri” cheie din afara granițelor: locurile în care se intersectează circulația banilor, a armelor, a comerțului, a tehnologiei și a ideilor. AI, al cărei funcționare este distribuită pe teritorii din toată lumea, este activul ideal pentru un imperiu de noduri.

Pe plan intern, obiectivul lui Tahnoon de a face din Emirate o superputere AI este prezentat ca parte a misiunii istorice a familiei de a îmbunătăți viața emirienilor. Dar acumularea de putere a Emiratelor din ultimele decenii s-a făcut în condițiile impuse de bani Fatima.

În centrul viziunii familiei Al Nahyan se află ideea că, într-o lume sfâșiată de haosul și umilința democrației, țara lor este dovada că lucrurile pot și trebuie să funcționeze altfel. Potrivit fratelui lui Tahnoon, președintele Mohamed bin Zayed Al Nahyan, „Emiratele Arabe Unite sunt un model concret pentru lume”.

Nu un personaj de desen animat

Cu arsenalul lui de instrumente de spionaj, superiahturi și supercomputere, cu preferința de a sta departe de ochii publicului, cu obiceiul de a purta mereu ochelari de soare în public (chiar și în interior) și, desigur, cu obsesia pentru longevitate (își propune să trăiască 150 de ani), ar fi ușor să-l descrii pe Tahnoon ca pe un răufăcător de desen animat.

În realitate, însă, aceasta nu e povestea unui prinț malefic care pune la cale fapte josnice din palatul său din Golful Persic. Este o poveste mult mai banală despre cum funcționează astăzi puterea și banii în lume.

La Washington, la fel ca la Abu Dhabi, politica este tot mai mult guvernată de relații personale și câștiguri tranzacționale, nu de cerințele populare. În Regatul Unit, ca și în Emirate, firme precum Palantir, care oferă supraveghere și procesare de date cu ajutorul AI, sunt integrate în funcțiile de bază ale statului. Peste tot pe planetă, liderii autoritari prietenoși cu mediul de afaceri sunt la ordinea zilei.

„În ultimii 20 de ani, democrația a fost în declin”, spune Ronald Deibert, fondatorul și directorul The Citizen Lab. „Asta coincide cu o expansiune enormă a capacităților de supraveghere digitală, atât în scopuri comerciale, cât și de securitate națională. Epicentrul multora dintre acestea este Emiratele. Și unde duc toate drumurile în Emirate? Duc la Sheikh Tahnoon”.

Războiul și retragerea

Pe 27 februarie, Tahnoon a condus o ședință a consiliului de administrație al fondului de investiții AI al G42. În noaptea aceea, cerul de deasupra falezei din Abu Dhabi s-a luminat de exploziile rachetelor americane și israeliene care cădeau peste Golful Persic. Începuse războiul cu Iranul.

Unul dintre primele acte de represalii ale Teheranului a fost bombardarea directă a două centre de date AI din Emirate. Guvernul iranian a publicat curând o listă oficială cu ceea ce considera ținte militare „legitime”, inclusiv birourile din Emirate ale unor companii tech americane precum Amazon, Google și Microsoft. Jurnaliștii occidentali au speculat că ar putea fi sfârșitul visurilor lui Tahnoon în AI.

„De ce am crezut vreodată că centrele de date din Golf sunt o idee bună?”, se întreba un titlu din Financial Times.

În lunile următoare, Tahnoon a făcut naveta prin Orientul Mijlociu, purtând negocieri diplomatice secrete. Potrivit Reuters, oficiali de rang înalt din Gărzile Revoluționare iraniene au fost găzduiți de Tahnoon în casa sa de oaspeți din Abu Dhabi. Până la jumătatea lui iunie, ar fi încheiat un acord care oferea miliarde de dolari guvernului iranian și oprea atacurile Iranului asupra Emiratelor.

Câteva săptămâni mai târziu, în aceeași zi în care Trump anunța că armistițiul SUA cu Iranul „s-a încheiat”, Departamentul american al Comerțului a confirmat discret că elimină ultimele controale la export care restricționau vânzarea de cipuri AI avansate către Abu Dhabi.

Pe măsură ce viața din Abu Dhabi revenea treptat la ceva asemănător normalității, membrii familiei lui Tahnoon au început să reapară în public. O companie fondată de fiica lui, Sheikha Fatima bint Tahnoon, a semnat luna trecută un memorandum de înțelegere cu G42. Semnalul sugerează că este pregătită să-i calce pe urme și să preia, în cele din urmă, un rol de comandă în imperiul tehnologic și de securitate al Emiratelor. Fiul lui Tahnoon, Sheikh Zayed bin Tahnoon, a fost invitat de onoare la mai multe evenimente importante de jiu-jitsu în această vară.

Tahnoon însuși a rămas, între timp, departe de ochii publicului. Să știi când să te retragi și când să lovești: „Ben” i-a depășit din nou pe cei care s-au îndoit de el.