Ciprian Ciucu, primarul general al Bucureștiului și unul dintre cei mai importanți aliați ai prim-ministrului Ilie Bolojan, a declarat, duminică, la Antena 3 CNN, că PNL „ar deveni penibil” dacă ar mai accepta să facă guvern cu PSD după episodul moțiunii de cenzură pe care PSD-iștii au agreat-o cu AUR. „PNL și-a regăsit demnitatea și refuzăm să mai fim bătaia de joc a PSD”, a spus Ciucu.
„Cine face o majoritate să dea jos un guvern, în mod logic trebuie să vină cu alternativa. Deci majoritatea PSD-AUR trebuie să vină cu un guvern. Am spus, dacă veți dărâma acest guvern, e exclus să mai facem o coaliție cu voi. Ei voi fi nevoiți să facă majoritatea pentru că ei au detonat această bombă.
Noi avem două opțiuni – cea în care nu pică guvernul și rămâne acest guvern așa cum este minoritar până-n toamnă când se poate depune o nouă moțiune, fie mergem în opoziție, alte opțiuni nu mai sunt.
PSD ne-a compromis prea mult. PSD, dacă vă uitați pe sondaje și în trenduri, chiar dacă nu credem în ele, dar se văd și în online și peste tot. PSD scade, în acest moment a ajuns sub PNL. Nu mai are ce să ne ofere PSD, nici nouă și nici românilor. Acest partid se duce în jos și vrea să ne tragă pe toți după el. PNL și-a regăsit demnitatea și refuzăm să mai fim bătaia de joc a PSD.
Diferența dintre Ilie Bolojan, pe de-o parte, care are o cotă de încredere de undeva la 30% și Sorin Grindeanu, care are undeva la 10%, este de la cer la pământ – în ce privește calitatea morală și anvergura de politician. Partidul meu dacă va mai accepta vreo alianță cu PNL ar deveni penibil. De două ori le-am spus și am fost foarte serios. Nu e nimic mai rău decât să fii penibil. Sunt sigur că mai sunt colegi de-ai mei care mai vor cu PSD, dar sunt minoritari”, a declarat Ciprian Ciucu, duminică, la Antena 3 CNN.