Antena 3 CNN Actualitate Cîţu: Sunt oameni care mă înjură și vor să protesteze. Foarte bine, dar să poarte mască. Sunt şi parlamentari care instigă la nerespectarea legii

Cîţu: Sunt oameni care mă înjură și vor să protesteze. Foarte bine, dar să poarte mască. Sunt şi parlamentari care instigă la nerespectarea legii

Premierul Florin Cîţu a spus, luni, că nu se arată deranjat de proteste, însă vrea ca oamenii care îl înjură să respecte regulile din pandemie şi să poarte mască. 

de Georgiana Adam    |   

În plus, sunt şi parlamentari care îndeamnă la nerespectarea legii, a subliniat şeful Guvernului.

"Nu am o problemă cu protestele. Sunt liberal și protestele sunt ok. Sunt oameni care mă înjură și vor să protesteze. Foarte bine, să protesteze, dar să o facă respectând legea. Să poarte mască! E tot ceea ce le cer", a spus, luni, prim-ministrul Florin Cîțu.

"Nimeni nu e mai presusus de lege în România", a continuat premierul.

Şeful Guvernului a precizat că "din păcate, avem și parlamentari, politicieni, care instigă, îndeamnă la nerespectarea legii".

"Este o problemă morală pentru acești oameni. Sunt parlamentari, fac legi pentru România, dar nu respectă legislația în vigoare!", a atenţionat premierul Florin Cîțu, la conferința de presă de luni dimineață. 
 

Subiecte în articol: Florin Cîțu protest mască
TOP articole pe Antena 3 CNN:
Parteneri
Cele mai noi știri pe ANTENA 3 CNN
» Vezi toate știrile
Noua fabrică din România care se deschide după Paște