Antena 3 CNN Politică Ciucu: „Nu s-a pus niciodată problema stopării Programului Anghel Saligny”

Ciucu: „Nu s-a pus niciodată problema stopării Programului Anghel Saligny”

A.P.
1 minut de citit Publicat la 18:19 23 Iul 2025 Modificat la 18:19 23 Iul 2025
Potrivit acestuia, proiectele vor fi „evaluate individual, cu privire la stadiul real de implementare, și nu în funcție de nivelul plăților". Sursa foto: Facebook / @Ciprian Ciucu

Ciprian Ciucu, prim-vicepreședinte PNL, a transmis, după ședința Coaliției de Guvernare, că Programul Anghel Saligny nu este în pericol și că proiectele aflate în derulare vor continua anul viitor.

„Nu s-a pus niciodată problema stopării Programului Anghel Saligny, deci nu a câștigat cineva vreo dispută, pentru că nu a existat una”, a scris Ciucu pe Facebook.

Potrivit acestuia, proiectele vor fi „evaluate individual, cu privire la stadiul real de implementare, și nu în funcție de nivelul plăților”.

„Practic vor fi doar prioritizate după implementare, nu după plăți. Va dura mai mult, dar poate va fi mai bine. Proiectele nu vor fi oprite, doar temporizate, și va continua finanțarea lor în anul viitor”, a subliniat el.

În aceeași postare, liberalul a vorbit și despre reformele necesare în sistemul de asistență socială.

„Am aflat – nu cu uimire – că în județul Caraș-Severin există o comună în care doar o singură persoană nu are certificat de handicap. Restul au cu toții, în diferite grade.”

Ciprian Ciucu subliniază că „astfel de certificate pot fi procurate prin diferite filiere” și că „este nevoie de reforme serioase pentru ca acest sistem să nu mai fie abuzat”.

În opinia sa, soluția este „un control mai strict și o administrare directă de la nivel guvernamental, pentru a-i proteja pe cei care au nevoie și pentru a nu mai încuraja nemunca”.

 

Citește mai multe din Politică
» Citește mai multe din Politică
TOP articole