Un studiu recent dezvăluie un proces tectonic puțin cunoscut sub Platoul Anatolian Central din Turcia: crusta terestră „se scurge” în interiorul planetei, scrie Daily Galaxy.
Un studiu recent publicat a scos la iveală un proces tectonic rar care are loc sub Platoul Anatolian Central din Turcia, unde o parte a scoarței terestre „se scurge” lent în adâncul planetei. Acest fenomen neobișnuit, cunoscut sub numele de „scurgere litosferică” (lithospheric dripping), adaugă un nou nivel de complexitate în înțelegerea tectonicii plăcilor — nu doar pe Pământ, ci posibil și pe alte corpuri planetare.
Studiul, publicat în revista Nature Communications, se concentrează pe Bazinul Konya, o depresiune topografică situată în centrul Turciei. Folosind date seismice și satelitare, cercetătorii au observat o „formă circulară” în care crusta pare să se afunde. Sub acest bazin, au identificat o anomalie seismică și o crustă îngroșată — dovezi puternice ale acumulării de material dens în manta superioară.
Julia Andersen, geofizician la Universitatea din Toronto și autor principal al studiului, a explicat că această anomalie indică „o posibilă scurgere litosferică în manta”. Practic, partea inferioară grea a scoarței începe să curgă în jos asemenea unui lichid vâscos, formând o bulă lentă, asemănătoare cu mierea, care trage în jos suprafața terestră. După ce această bulă se desprinde, crusta se destinde și terenul de la suprafață se umflă înapoi.
Prăbușire lentă care remodelează scoarța Turciei
Platoul Anatolian Central a crescut treptat timp de milioane de ani, câștigând aproximativ un kilometru în altitudine în ultimii 10 milioane de ani. Cu toate acestea, în mod intrigant, deși regiunea se înalță în ansamblu, Bazinul Konya se comportă diferit — acesta se scufundă cu aproximativ 20 de milimetri pe an. Acest contrast i-a determinat pe cercetători să concluzioneze că are loc o a doua scurgere litosferică în bazin, independentă de evenimentul anterior de ridicare.
Potrivit lui Russell Pysklywec, tot de la Universitatea din Toronto, scurgerea originală a declanșat probabil „evenimente fiice” în alte părți ale regiunii. El a descris cum „pe măsură ce litosfera s-a îngroșat și a început să se scurgă sub regiune, a format un bazin la suprafață, care ulterior s-a ridicat după ce greutatea de dedesubt s-a desprins și s-a scufundat mai adânc în manta.” Acest proces pare să se repete acum, cu o scurgere secundară mai mică sub Konya.
Pentru a-și verifica descoperirile, echipa de cercetare a reprodus procesul de scurgere într-un mediu de laborator controlat. Folosind polidimetilsiloxan, un polimer siliconic lipicios, cercetătorii au replicat consistența vâscoasă a mantalei inferioare a Pământului. Mantaua superioară a fost modelată cu un amestec din același polimer și argilă, iar crusta simulată a fost formată din sfere ceramice și nisip de silice.
Ei au introdus un „nucleu dens” în stratul mantalei superioare pentru a declanșa scurgerea. În zece ore, o picătură vâscoasă s-a format și a început să cadă. După aproximativ 50 de ore, a apărut o scurgere secundară. Cercetătorii au observat că, chiar și în absența unei mișcări orizontale, această scurgere secundară a reușit să „tragă crusta în jos și a început să formeze un bazin”. Acest lucru a oferit dovezi clare că astfel de procese pot avea loc în izolare verticală, adânc sub suprafață.
Cercetătorii văd paralele în alte formațiuni geologice — în special în Bazinul Arizaro din Munții Anzi, America de Sud. Mecanisme similare ar fi putut contribui la formarea acestuia, sugerând că scurgerea litosferică nu este un fenomen unic în Turcia.
Studiul deschide calea pentru analizarea unor activități geologice similare pe alte planete precum Marte și Venus, unde tectonica de suprafață este diferită, dar dinamica mantalei ar putea fi comparabilă.