Antena 3 CNN Actualitate CJ Arad reduce numărul membrilor în consiliile de administraţie de la Aeroport şi Zona Liberă

CJ Arad reduce numărul membrilor în consiliile de administraţie de la Aeroport şi Zona Liberă

Alina Drăguşin
1 minut de citit Publicat la 12:12 30 Iul 2025 Modificat la 13:33 30 Iul 2025
Măsurile sunt luate în contexul reducerilor de cheltuieli iniţiate de Guvernul condus de premierul Ilie Bolojan. Sursa foto: Facebook / Consiliul Judetean Arad & Aeroportul Internațional Arad

Consiliul Judeţean (CJ) Arad a decis să reducă numărul de membri în consiliile de administraţie de la Aeroport şi Administraţia Zonei Libere Arad-Curtici, de la şapte la trei, pentru a face economii, în condiţiile în care, la cele două instituţii, indemnizaţia este la nivelul unul salariu minim pe economie, potrivit Agerpres.

CJ Arad şi-a anunţat măsurile de reorganizare printr-un comunicat de presă, transmis miercuri.

"Se intenţionează reducerea de la şapte la trei a numărului membrilor consiliilor de administraţie la Aeroport şi la Zona Liberă. Ambele instituţii sunt în subordinea Consiliului Judeţean Arad şi au finalizat în perioada precedentă procedura de selecţie pentru membrii consiliilor de administraţie, care îşi vor prelua atribuţiile din această toamnă. Procedurile pentru reducerea numărului de membri în cele două consilii de administraţie vor fi declanşate în şedinţa de vineri a Consiliului Judeţean", se arată în comunicat.

Preşedintele CJ Arad, Iustin Cionca, precizează, citat în comunicat, că reorganizarea consiliilor de administraţie va fi urmată de reevaluarea managementului celor două societăţi.

Directorul de comunicare al CJ Arad, Andrei Ando, a adăugat, la solicitarea Agerpres, că măsurile sunt luate în contexul reducerilor de cheltuieli iniţiate de Guvernul, condus de premierul Ilie Bolojan.

"Contextul acestei reorganizări reprezintă asumarea de către Consiliul Judeţean Arad a măsurilor de reformă administrativă şi economică iniţiate la nivel naţional", a spus Ando.

Membrii consiliilor de administraţie la cele două instituţii primesc o indemnizaţie lunară la nivelul unui salariu minim pe economie.

 

Citește mai multe din Actualitate
» Citește mai multe din Actualitate
TOP articole