Antena 3 CNN Actualitate Clădirea fostului club Bellagio din Mamaia a luat foc

Clădirea fostului club Bellagio din Mamaia a luat foc

Andrei Paraschiv
<1 minut de citit Publicat la 19:36 07 Aug 2025 Modificat la 22:21 07 Aug 2025
Foto: Captură video amator

O clădire dezafectată, care găzduia clubul din Bellagio din Mamaia, a luat foc joi seară. Pompierii intervin la faţa locului pentru a stinge incendiul.

UPDATE 22:20  Potrivit ISU Dobrogea, incendiul a fost localizat. Poliţia a deschis un dosar penal pentru distrugere din culpă, fiind înregistrate pagube materiale, scrie Agerpres.

"Astăzi, în jurul orei 19:00, poliţişti din cadrul Secţiei de Poliţie Mamaia au fost sesizaţi, prin apel 112, cu privire la faptul că imobilul dezafectat al unui fost club din staţiunea Mamaia ar fi fost cuprins de incendiu", precizează IPJ Constanţa.

 

Clădirea dezafectată se află în apropierea Cazinoului din Mamaia. La momentul de faţă intervin trei autospeciale cu apă şi spumă, o autoscară, dar şi echipaje de descarcerare şi ambulanţe SMURD Mamaia.

Flăcările au ars aproximativ 300 mp, dar nu au fost înregistrate victime, scrie Agerpres.

Foto: Captură video amator

Etichete: Mamaia incendiu club
Citește mai multe din Actualitate
» Citește mai multe din Actualitate
TOP articole