CNN: O rocă „neobișnuită” oferă noi indicii despre câmpul magnetic al Lunii. Are 60 de kilometri lățime și e îngropată

O rocă neobișnuită îngropată pe fața nevăzută a Lunii oferă indicii noi pentru o enigmă științifică de lungă durată: anticul câmp magnetic lunar. Analizând datele de la sondele lunare, o echipă de cercetători a descoperit o formațiune rocoasă mult mai densă și mai puternic magnetizată în comparație cu materialul înconjurător. Formațiunea subterană ar putea fi un complex vulcanic antic care s-a magnetizat atunci când magma s-a ridicat din interiorul Lunii și s-a solidificat înainte de a ajunge la suprafață, potrivit unui nou studiu publicat pe 23 septembrie în revista Science Advances, scrie CNN.

Caracteristicile corpului stâncos de dimensiuni mari, cu o lățime de aproximativ 60 de kilometri și o adâncime de aproximativ 9 kilometri, sugerează că Luna a avut un câmp magnetic atunci când s-a format, acum aproximativ 4,2 miliarde de ani.

„Câmpul avea, probabil, între o cincime și o treime din dimensiunea câmpului magnetic al Pământului, activ în prezent”, au remarcat autorii studiului.

Viața pe Pământ, așa cum o știm, probabil nu ar fi posibilă fără câmpul său magnetic. Acesta creează magnetosfera, o vastă regiune din spațiu care înconjoară planeta noastră. Acest scut ceresc ține la distanță vântul solar dăunător, razele cosmice și radiațiile, împiedicând eliminarea atmosferei.

Metalul topit care se agită constant în miezul exterior al Pământului generează curenți electrici care mențin câmpul magnetic, într-un proces numit efectul de dinam. Principiul mecanic este similar cu cel al unui dinam de bicicletă, care folosește roata bicicletei pentru a învârti magneți în interiorul generatorului și a produce un curent electric pentru a alimenta luminile.

Este posibil ca Luna să fi avut în trecut și un câmp magnetic alimentat de nucleul său, dar această activitate a încetat de mult. Acum aproximativ 3,2 miliarde de ani, pe măsură ce interiorul Lunii s-a răcit, câmpul a slăbit semnificativ, potrivit NASA. Fără o protecție puternică, radiația solară a sfâșiat atmosfera Lunii.

Formarea și existența câmpului magnetic antic au fost însă mult timp subiect de discuții în astronomie.

„Dezbaterea datează din anii 1970, când misiunile Apollo au returnat pentru prima dată roci lunare care prezentau semne că au înregistrat un câmp magnetic”, a spus Anna Mittelholz, coautoarea studiului și lector la Institutul Federal Elvețian de Tehnologie din Zurich (ETH Zurich).

Mult timp, experții au fost, în general, de acord că fostul dinam al Lunii a fost activ acum aproximativ 4,25 miliarde până la 3,5 miliarde de ani. „robabil că aceasta este încă opinia majorității comunității, dar în ultimul deceniu, noile analize ale probelor Apollo nu au găsit niciun semnal magnetic pentru părți din aceeași perioadă, iar unii cercetători au ajuns să se întrebe dacă a chiar existat un dinam timpuriu”, a spus ea.

Noul studiu aduce dovezi ale acelui dinam timpuriu, dar fără a utiliza mostre din misiunile Apollo. În schimb, cercetătorii au folosit date colectate de pe orbită de sondele lunare pentru a analiza o regiune invizibilă de pe Pământ, unde au detectat roca magnetică.

Detalierea istoriei câmpului magnetic al Lunii este esențială pentru înțelegerea Lunii în sine, potrivit coautorului studiului, Adrien Broquet, cercetător la Centrul Aerospațial German din Berlin.

„Pământul și Luna au avut istorii geologice diferite. Luna a fost mai mică și complet topită pentru o lungă perioadă de timp. De asemenea, a avut mult vulcanism la început și există multe întrebări la care nu putem răspunde exact dacă nu știm cum arăta Luna pe atunci. Analiza câmpului magnetic al Lunii este o modalitate bună de a estima cum arăta Luna la început”, a spus Broquet.

Descoperirile s-ar putea extinde dincolo de Lună, ajutând oamenii de știință să studieze alte corpuri cerești.

„Dacă Luna a reușit să folosească un dinam pentru o anumită perioadă de timp, asta ne spune ceva despre condițiile minime necesare pentru a susține un dinam. Înțelegerea corectă a istoricului ajută la calibrarea a ceea ce credem că este posibil și pentru alte corpuri mici, stâncoase și înghețate”, a adăugat Mittelholz.

O dezbatere dificilă privind mostrele lunare Apollo

Cercetătorii au folosit date de la sondele NASA, inclusiv Lunar Prospector, lansată în 1998, Kaguya, lansată în 2007 și GRAIL, lansată în 2011.

Un avantaj al utilizării datelor orbitale în locul rocilor lunare este că mostrele au fost scoase din contextul lor geologic în urmă cu mai bine de 50 de ani.

„Înregistrarea lor magnetică poate fi perturbată destul de ușor prin încălzire, șocuri sau chiar prin manipularea și depozitarea de rutină într-un laborator. Așadar, două mostre care arată similar pot ajunge să ofere răspunsuri diferite, nu neapărat pentru că acel câmp lunar nu era acolo, ci pentru că dovezile în sine au avut multe șanse să fie amestecate pe parcurs”, a adăugat Mittelholz.

Cercetătorii au folosit date orbitale și anterior pentru a investiga câmpul magnetic lunar, dar noul studiu adoptă o abordare diferită.

„Alte studii magnetice care utilizează seturi de date satelitare analizează, în general, semnalul magnetic în sine și încearcă să deducă ce tip de rocă l-ar fi putut produce. În schimb, am combinat datele magnetice cu datele gravitaționale într-un singur model”, a explicat Mittelholz.

Măsurătorile gravitaționale au descris densitatea rocii descoperite, în timp ce magnetismul a indicat cât de puternic este magnetizată.

„Împreună, ne-au permis să identificăm o structură îngropată reală, mai degrabă decât doar un semnal care ar putea fi produs de mai multe configurații de roci magnetizate”, a spus ea.

Cercetătorii nu au putut estima cât timp ar fi putut exista dinamul activ și au spus că nu este clar cum miezul lunar mic ar fi putut genera un câmp magnetic potențial la fel de puternic ca al Pământului, așa cum au sugerat studiile anterioare. Cu toate acestea, autorii noului studiu au spus că ei cred că descoperirile lor mută dezbaterea de la dacă Luna avea un dinam la cum funcționa acesta.

Studiile anterioare au indicat diferite ipoteze despre formarea câmpului magnetic lunar. Un articol din 2025 a indicat că impactul unui asteroid mare ar fi putut întări temporar un câmp magnetic existent, mai slab. Un studiu din februarie, bazat pe mostre Apollo, a sugerat în schimb că topirea rocilor bogate în titan din interiorul lunii a amplificat temporar câmpul magnetic al satelitului.

Ca parte a noului studiu, cercetătorii au observat și ceva ciudat la vârtejurile lunare, porțiuni de pe suprafața lunii care sunt mai luminoase decât împrejurimile lor. Studiul a descoperit că vârtejurile sunt adesea asociate cu anomalii magnetice sau regiuni în care roca este magnetizată.

„Principala ipoteză este că aceste anomalii magnetice deviază vântul solar și protejează suprafața de erodarea acestuia”, a spus autorul principal al studiului, Xi Yang, doctorand în cadrul departamentului de științe ale Pământului și planetare de la ETH Zurich.

Deși această observație este doar preliminară, ar putea însemna că, în viitor, vârtejurile ar putea ajuta la identificarea zonelor de pe suprafața Lunii care sunt mai protejate de vântul solar dăunător, ceea ce ar fi valoros pentru misiunile lunare.

Câmpurile magnetice ale Lunii

„Noul studiu susține în continuare ideea că Luna a fost capabilă să genereze un dinam intens la începutul istoriei sale”, potrivit lui Claire Nichols, profesor asociat de geologie a proceselor planetare la Universitatea Oxford din Anglia. Ea nu a participat la noul studiu.

Cu toate acestea, sunt necesare mult mai multe cercetări pentru a înțelege cât timp a putut Luna genera un dinam și cât de mult a variat activitatea.

„Per total, cred că acest studiu ne oferă o motivație suplimentară pentru a continua să ne adăugăm observațiile în timpul misiunilor viitoare, cum ar fi Artemis și Chang'e. Există încă multe întrebări deschise despre Lună pe care încă nu le-am descoperit”, a spus ea, referindu-se la programele de explorare lunară ale NASA și, respectiv, Administrației Spațiale Naționale din China.

„Noua cercetare se adaugă, de asemenea, numărului tot mai mare de dovezi conform cărora Luna a avut, cândva, un câmp magnetic mai puternic în urmă cu mai bine de 4 miliarde de ani”, a declarat Isaac Narrett, autorul principal al studiului din 2025, fără legătură cu noul studiu.

Narrett, doctorand în cadrul departamentului de științe ale Pământului, atmosferice și planetare de la Institutul de Tehnologie din Massachusetts, nu a fost implicat în studiu.

„Prin utilizarea datelor colectate de sondele lunare aflate pe orbită, cercetarea lasă loc pentru lucrări viitoare, punând totodată bazele pentru descoperirea indiciilor despre evoluția planetară cu alte seturi de date gravitaționale și magnetice ale Lunii, Mercur și Marte”, a subliniat el.