Comisar șef de poliție, angajat la Școala de Poliție din Câmpina, reținut pentru tentativă de viol asupra unui elev
Publicat acum 8 ore si 26 minute
Administraţia Naţională de Meteorologie a emis luni o atenționare cod galben de vijelii.
Atenționarea va intra în vigoare începând de luni de la ora 20.00 și este valabilă până marţi dimineaţă la ora 08.00.
Meteorologii avertizează că în sudul şi estul Transilvaniei, cea mai mare parte a Moldovei, Carpaţii Orientali şi Meridionali, şi în jumătatea nordică a Munteniei şi Olteniei, temporar instabilitatea atmosferică va fi accentuată şi se va manifesta prin averse ce vor avea şi caracter torenţial, frecvente descărcări electrice, intensificări ale vântului cu aspect de vijelie şi grindină.
Cantităţile de apă vor depăşi local 20 l/mp şi izolat 40 l/mp.
Începând de miercuri (9 august), treptat valul de căldură se va extinde şi se va intensifica.