Antena 3 CNN Meteo Cod galben de ploi torenţiale, vijelii şi grindină până diseară | Care sunt zonele vizate de avertizarea ANM

Cod galben de ploi torenţiale, vijelii şi grindină până diseară | Care sunt zonele vizate de avertizarea ANM

Cod galben de ploi torenţiale, vijelii, grindină şi instabilitate atmosferică emis vineri de ANM. Avertizarea este valabilă până diseară.

de Georgiana Adam    |   

ANM a emis, vineri, un Cod galben de instabilitate atmosferică accentuată, valabil vineri 8 iulie, în intervalul orar 12:00 – 23:00.

În intervalul menționat, local în Oltenia, Dobrogea, sudul Banatului, sud-vestul Transilvaniei și în nord-vestul Munteniei, precum și în Carpații Meridionali vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată, ce se va manifesta prin averse torenţiale, descărcări electrice, intensificări ale vântului, izolat vijelii și grindină. 

Cantitățile de apă vor depăși 25-30 l/mp și izolat 40 l/mp.

Potrivit ANM, sunt vizate județele Hunedoara, Caraș-Severin, Timiș, Alba, Sibiu, Brașov, Gorj, Mehedinți, Dolj, Vâlcea, Argeș, Olt, Covasna, Dâmbovița, Prahova, Tulcea și Constanța.

Local, manifestări de instabilitate atmosferică vor mai fi și sâmbătă (9 iulie) și duminică (10 iulie).

Foto: ANM
 

Subiecte în articol: cod galben ploi vijelii grindina
TOP articole pe Antena 3 CNN:
Parteneri
Cele mai noi știri pe ANTENA 3 CNN
» Vezi toate știrile
Fumul degajat de incendiul din Bucureşti este toxic! Precizările ISU şi ANM