Antena 3 CNN Meteo Cod portocaliu de ploi şi vijelii, în mai mult zone din ţară. Cât timp este valabilă avertizarea ANM

Cod portocaliu de ploi şi vijelii, în mai mult zone din ţară. Cât timp este valabilă avertizarea ANM

Cod portocaliu de ploi şi vijelii, emis de ANM. Meteorologii au emis un Cod portocaliu de ploi și vijelii, valabil până miercuri, ora 10:00.

de Georgiana Adam    |   

Deocamdată avem caniculă în sudul țării, în București, în continuare, e foarte cald încă de la primele ore ale dimineţii. În alte zone din țară plouă, a căzut grindină.

Până la ora 10:00 rămâne în vigoare Codul portocaliu de furtuni de cantități mari de apă. Meteorologii au estimat până la 60 de litri pe metrul pătrat, iar vijeliile au fost foarte puternice. 

Local în Oltenia, în nordul Munteniei și în Carpații Meridionali, apoi și în Banat, sudul Crișanei și sud-vestul Transilvaniei, vor fi averse torențiale, vijelii (rafale de peste 70-80 km/h și izolat 90 km/h) și grindină.  

În intervale scurte de timp sau prin acumulare cantitățile de apă vor depăși local 35-40 și pe arii restrânse 50-60 l/mp. 

Județele care sunt sub avertizarea ANM sunt Arad, Timișoara, Caraș Severin, Mehedinți, Dolj, Olt, Argeș, Dâmbovița, Prahova, Vâlcea, Sibiu, Gorj, Alba și Hunedoara.

Deja în zonele respective au fost rafale de până la 70-80 de kilometri pe oră așadar, până la ora 10 rămâne în vigoare această alertă de cod portocaliu, valabilă pentru mai multe județe din sud-vestul țării și, până în această seară la ora 20:00 pentru restul zonelor, exceptând sud-estul, rămâne în vigoare un cod galben de precipitații abundente. 

Nu se vor mai depăși, la amiază 30-31 de grade Celsius. 

Subiecte în articol: vijelii ploi cod portocaliu
TOP articole pe Antena 3 CNN:
Parteneri
Cele mai noi știri pe ANTENA 3 CNN
» Vezi toate știrile
Sondajul care cutremură scena politică. Se schimbă tot