Antena 3 CNN Life Elevă de 10 la Colegiul Militar Naţional Dimitrie Cantemir: "Nicio oră online nu se poate compara cu cea desfășurată în clasă"

Elevă de 10 la Colegiul Militar Naţional Dimitrie Cantemir: "Nicio oră online nu se poate compara cu cea desfășurată în clasă"

Revenirea în sălile de clasă a fost un prilej de bucurie autentică pentru sute de mii de elevi români. Ironizat deseori în anecdotica elevilor, mersul la şcoală a fost, în această lună, mai apreciat ca niciodată după lunile care au scos la iveală neajunsurile învăţământului online.

de Georgiana Adam    |   

Iulia Stătescu este printre cei care s-au bucurat de reluarea cursurilor la clasă, în prima parte a acestei luni.

Este o elevă de nota 10, în cel mai propriu şi factual sens: cu media 10 a intrat la Colegiul Naţional Militar Dimitrie Cantemir, cu 10 a încheiat şi primul semestru.

Confesiunea ei despre reînceperea cursurilor la clasă, alături de colegi şi profesori, merită atenţie, pentru că arată învăţămintele pe care diriguitorii sistemului de educaţie le pot extrage din experienţa unui elev fruntaş.

Revenirea la şcoală, prin ochii unui elev fruntaş la Colegiul Militar

"Reîntoarcerea în Colegiul Național Militar 'Dimitrie Cantemir' după aproape 3 luni de învățământ online a fost pentru mine ca un nou început, chiar dacă acum, după primul semestru, nu mă mai consider o 'boboacă'.

Am așteptat cu emoție și nerăbdare să mă reîntâlnesc cu profesorii și colegii, pe care în ultimele luni i-am văzut doar pe ecranul laptopului (...) Eram conștientă că și în semestrul al II-lea va trebui să ne supunem în continuare restricțiilor cauzate de pandemia de COVID-19.

Am fost încurajată însă de părinți, iar rezultatele foarte bune obținute la finalul primului semestru mi-au dat încredere și tărie, trecând mai ușor peste tristețea plecării de acasă.

Astfel că, în după-amiaza zilei de duminică, 7 februarie, am pășit din nou pe poarta Colegiului Național Militar 'Dimitrie Cantemir', mult mai determinată decât în toamna anului trecut.

Elev fruntaş la Colegiu Militar: Am reintrat rapid în rutina de licean militar, de parcă lunile de învăţământ online nu existaseră

După triajul epidemiologic și testarea RT - PCR, măsuri luate pentru siguranța noastră, a tuturor, mi-am reîntâlnit colegii, fiind cu toții plăcut surprinși de noile condiții de cazare.

Am reintrat rapid în rutina vieții de licean militar, de parcă cele trei luni de învățământ online nici nu existaseră.

Am constatat că nici eu și nici colegii mei nu am uitat noțiunile de pregătire militară dobândite și cred că pentru noi toți readaptarea la programul CNMDC va fi ușoară.

Elev de 10 la CNMDC: Nicio oră online nu se compară cu cele făcute în clasă

În prima zi de cursuri din semestrul al II-lea am intrat pentru prima dată în noile săli de clasă.

Sunt convinsă că dotările moderne de care beneficiem acum (tablă interactivă, LCD, laptop, proiector) vor face ca orele de curs să fie mult mai atractive și mai pline de conținut.

A urmat apoi emoția revederii profesorilor și reluarea cursurilor în format fizic.

Primul gând care mi-a trecut prin minte a fost acela că nicio oră desfășurată online nu se poate compara cu cea desfășurată în clasă, având alături pe domnul / doamna profesoară și pe colegi.

Cu toate restricțiile impuse de pandemia care ne afectează pe toți, sunt hotărâtă să muncesc în continuare, având în suflet drept călăuză spiritul cantemirist, pentru a pune baze temeinice formării mele ca ofițer al Armatei României", mărturiseşte Iulia, confesiunea sa fiind redată de publicaţia Armata României.

TOP articole pe Antena 3 CNN:
Parteneri
Cele mai noi știri pe ANTENA 3 CNN
» Vezi toate știrile
Poșta Română, anunţ de ultimă oră despre distribuirea pensiilor în luna Mai