Antena 3 CNN Externe Columbia: Cel puțin șapte morţi în urma prăbuşirii unui elicopter al armatei

Columbia: Cel puțin șapte morţi în urma prăbuşirii unui elicopter al armatei

Cel puţin şapte oameni au murit şi trei sunt daţi dispăruţi în urma prăbuşirii, marţi, a unui elicopter militar, într-o zonă rurală din nord-vestul Columbiei, a anunţat armata, într-un comunicat citat de AFP.

"Din nefericire, şapte dintre cei aflaţi la bordul aparatului au decedat şi continuăm operaţiunile de căutare în cazul altor trei", a indicat armata.

Sursa menţionată nu a precizat cauzele prăbuşirii elicopterului.

Aparatul, un MI-17 de fabricaţie rusă, s-a prăbuşit în timp ce transporta personal al Forţelor Aeriene în departamentul Antioquia.

Printre cei aflaţi la bord se află doi ofiţeri şi doi subofiţeri, precum şi doi civili care făceau parte din echipa de întreţinere a aviaţiei militare.

"Chiar în acest moment, trupe şi un grup de anchetatori (...) sunt pe cale să sosească la locul accidentului", a informat armata.

În iunie 2016, 17 militari columbieni au murit în urma prăbuşirii unui elicopter într-o zonă din centru-vestul ţării. Accidentul a fost pus atunci pe seama vremii nefavorabile. Militarii decedaţi se aflau într-o misiune de susţinere a operaţiunilor împotriva luptătorilor din Armata de Eliberare Naţională (ELN).

Sursă: Agerpres
Subiecte în articol: elicopter prabusit accident aviatic
TOP articole pe Antena 3 CNN:
Parteneri
Cele mai noi știri pe ANTENA 3 CNN
» Vezi toate știrile
Zeci de tornade impresionante au lovit centrul Statelor Unite