Antena 3 CNN Actualitate Compania românească acuzată de Rusia că a trimis soldați în secret în Ucraina a reacționat. Mesajul transmis Moscovei

Compania românească acuzată de Rusia că a trimis soldați în secret în Ucraina a reacționat. Mesajul transmis Moscovei

Nord Star Support Group, o companie militară din România, a fost acuzată de Rusia, printr-o postare pe Twitter a Ambasadei țării în Africa de Sud, că ar fi trimis, în secret militari la Odessa. Firma a reacționat în urma acestor informații.

de Cerasela Stafie    |   

Compania a negat orice fel de implicare în conflictul armat din Ucraina. Informațiile au apărut inițial în presa rusă, iar Nord Star Support Group tranmite că sunt false.

"North Star Support Group (NSSG), unul dintre liderii globali ai segmentului de servicii de consultanță și management al riscului pentru companii private ce desfășoară operațiuni de business în cele mai dificile regiuni din lume, anunță că informația transmisă de agenția de presă RIA Novosti conform căreia colaboratori români ai companiei ar fi implicați în operațiuni desfășurate în Odesa este complet falsă”, se arată într-un comunicat trimis de reprezentanții firmei.

”NSSG nu are în momentul de față colaboratori în orașul Odessa, din Ucraina, și nu desfășoară nicio activitate în această zonă. Mai mult decât atât, NSSG nu este o companie de tipul PMC – Private Military Company – și nu are nicio implicare militară în teatrele de conflict, inclusiv în războiul din Ucraina", a mai transmis compania.

Subiecte în articol: companie reactie Rusia Război Ucraina
TOP articole pe Antena 3 CNN:
Parteneri
Cele mai noi știri pe ANTENA 3 CNN
» Vezi toate știrile
Tradiţii şi obiceiuri în prima zi de Paşte. Ce trebuie să faci astăzi