Primarul general al Bucureștiului, Ciprian Ciucu, a declarat, sâmbătă, într-o conferință de presă, că bugetul Capitalei este puternic dezechilibrat și că marile companii municipale se află într-o situație critică. El a spus că una dintre cele mai grave situații e la STB, unde datoriile către ANAF au ajuns la aproximativ 1,38 miliarde de lei. În plus, primăria se confruntă cu cheltuieli „ascunse” de sute de milioane de lei, a adăugat Ciucu.
Potrivit acestuia, peste 53% din cheltuieli merg către transport public și termoficare, iar dacă sunt adăugate plățile sociale, sănătatea, cultura și datoriile istorice, procentul trece de 60%.
Ciucu a afirmat că problemele s-au acumulat în ultimii zece ani și a spus că este „o mică minune” că fostul primar general și actual președinte al României, Nicușor Dan, a reușit să mențină primăria funcțională. „Este o mică minune faptul că domnul președinte, fost primar general Nicușor Dan, a reușit să ține această primărie pe linia de plătire”.
Una dintre cele mai grave situații este la Societatea de Transport București (STB), unde datoriile către ANAF au ajuns la aproximativ 1,38 miliarde de lei, în principal din contribuții sociale neplătite.
„Dacă nu plătim, societatea este aproape în faliment”, a spus primarul general.
Ciucu a arătat că bugetul STB a crescut accelerat după 2019, odată cu reorganizarea fostei RATB.
Probleme similare sunt și în sistemul de termoficare, unde bugetele au crescut semnificativ, iar compania Termoenergetica are, la rândul ei, datorii importante către ANAF.
În plus, primăria se confruntă cu cheltuieli „ascunse” de sute de milioane de lei, care nu apar integral în execuțiile bugetare.
Primarul general a mai spus că municipalitatea are datorii curente de peste 500 de milioane de lei la subvenția pentru termoficare și peste 800 de milioane de lei la transport, la care se adaugă restanțe la plăți sociale, inclusiv pentru persoane cu handicap, multe dintre acestea asumate în mandatele anterioare.
Pentru anul viitor, Ciucu estimează că Primăria Capitalei ar avea nevoie de cel puțin 8,5 miliarde de lei doar pentru funcționare și plata datoriilor, fără a lua în calcul investiții sau proiecte de dezvoltare.
În acest context, el a spus că este „aproape imposibil” să se vorbească despre echilibrarea bugetului în forma actuală.