Antena 3 CNN Economic Contabilii anunţă că economia României are nevoie de relansare şi de predictibilitate fiscală. Efectele noilor taxe

Contabilii anunţă că economia României are nevoie de relansare şi de predictibilitate fiscală. Efectele noilor taxe

M.P.
3 minute de citit Publicat la 15:49 14 Iul 2026 Modificat la 16:42 14 Iul 2026
Contabilii anunţă că economia României are nevoie de relansare. Sursa foto: captură Antena 3 CNN

La aproape un an de la schimbările majore de taxe, în special creşterea TVA şi a accizelor, profesioniștii contabili spun că economia are nevoie de măsuri de relansare și de mai multă predictibilitate fiscală. Modificările au avut un impact major şi asupra lor. În plus, şi contabilitatea trece prin schimbări majore aduse de inteligenţa artificială şi digitalizare. Iar acelaşi lucru este aşteptat şi de la statul român. Tema a fost dezbătută la ediția din acest an a Zilei Naționale a Contabilului Român.

Ziua specială pentru  contabilii din România a fost marcată în toată ţara. Filiala C.E.C.C.A.R. Constanţa l-a  avut ca oaspete, la invitaţia doamnei Elena Vlad, pe preşedintele ANAF, Adrian Nica, a cărui prezenţă şi intervenţie au fost primite cu interes real de participanţi.

Schimbările fiscale din ultimul an, creşterile de taxe, majorarea TVA şi a accizelor, au avut un prim impact pentru contabili, care s-au văzut nevoiţi să aplice o legislație aflată într-o continuă schimbare. Iar efectele economice s-au văzut rapid în bugetele companiilor. Scumpirile şi scăderea consumului au afectat însă şi încasările la bugetul de stat.

"Indicatorii macroeconomici indică o scădere a cifrelor de afaceri ale companiilor, fapt care ar trebui să cumva să fie un insentiv suficient de bun pentru gândirea unor măsuri de relansare economică. Pe termen mediu și lung cu siguranță nu este o măsură care să aducă valoare adăugată mediului de business. Ne putem trezi că business-urile pleacă din România și se relochează în aceste jurisdicții unde există o un un climat fiscal mult mai prietenos cu antreprenorii", a declarat Robert Aurelian Șova, președinte consiliul superior al CECCAR.

Contabilii aşteaptă şi de la stat mai multă transparenţă.

"Speranţa noastră, a contabililor, este ca să se creeze această bază de date integrate, care să culeagă informaţiile din toate sistemele, şi un grad mai mare de transparenţă. Asta ne interesează pe noi și, evident, că toate aceste demersuri pe care le face ANAF-ul și le fac noi sunt de natură să asigure confort tuturor părților implicate", a afirmat Marcel Vulpoi, preşedinte CECCAR Ilfov.

Contabilitatea din România trece şi printr-un proces de transformare, odată cu evoluţia inteligenţei artificiale. Tema a fost dezbătută şi la Ediţia din 2026 a Zilei Naționale a Contabilului Român, Smart Accounting powered by AI. A fi sau a nu fi? În cadrul evenimentului, Antena 3 CNN a primit premiul CECCAR pentru dialog în comunitate.

"Prin Inteligent Money Academy, Antena 3 CNN construiește un cadru valoros de conversație despre viitorul afacerilor, despre decizii economice mai bune, despre adaptare, siguranță, inovație și creștere responsabilă". 

"Ca partener media, am urmărit îndeaproape acest parcurs, de la profesia care asigură rigoarea și încrederea în această economie funcțională, la profesia care îşi redefinește astăzi rolul într-o lume a automatizării și a deciziilor asistate de inteligența artificială", a afirmat Andreea Mira, manager marketing Antena 3 CNN.

"Inteligenţa artificială este un instrument foarte util care ne permite nouă, profesioniștilor contabili, să să ne extindem aria de competență. Este o temă care aduce în discuție modul în care trebuie să reacționăm la aceste provocări care sunt induse de către aceste transformări digitale și în special această acțiune disruptivă a inteligenței artificiale", a mai spus Robert Aurelian Șova, președinte consiliul superior al CECCAR.

Evenimentul a fost organizat la 105 ani de la momentul în care, prin decret regal, s-a înființat corpul profesional și s-a reglementat profesia contabilă în România.

Etichete: contabili CECCAR
Citește mai multe din Economic
» Citește mai multe din Economic
TOP articole