Antena 3 CNN Actualitate Contestația DNA la decizia prin care Sebastian Ghiță poate părăsi țara se judecă mai devreme, după dispariția fostului deputat

Contestația DNA la decizia prin care Sebastian Ghiță poate părăsi țara se judecă mai devreme, după dispariția fostului deputat

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie judecă pe 5 ianuarie contestaţia DNA la decizia instanţei prin care lui Sebastian Ghiţă i-a fost ridicată interdicţia de părăsire a teritoriului României, în dosarul în care fostul deputat a fost trimis în judecată de DNA Ploieşti alături de foşti şefi din poliţie şi parchete.

Pe 16 decembrie, un complet de judecată a decis ca fostul deputat Sebastian Ghiţă să rămână sub control judiciar pe cauţiune, însă i-a fost ridicată interdicţia de părăsire a teritoriului României fără încuviinţarea instanţei.

Decizia nu este definitivă şi a fost contestată de procurorii DNA, astfel încât fostul deputat nu are voie să plece din ţară.

Iniţial, contestaţia DNA trebuia judecată pe 30 ianuarie 2017, termen schimbat pentru data de 5 ianuarie 2017, când procurorii ar putea cere ca Ghiţă să fie arestat preventiv în lipsă, dacă se dovedeşte că el a părăsit România.

TOP articole pe Antena 3 CNN:
Parteneri
Cele mai noi știri pe ANTENA 3 CNN
» Vezi toate știrile
Vremea severă a făcut prăpăd în mai multe zone din țară