Continentul care se rupe în două mai devreme decât se credea și asta va duce la formarea unui nou ocean

Geologii au descoperit că Africa se va despărți mai curând decât se credea. Un rift activ a atins un „prag critic” și în curând se va rupe, formând un nou ocean.

Totuși, „curând” este un termen relativ, pentru că va mai dura câteva milioane de ani, dar asta reprezintă o clipă la scară geologică.

„Am descoperit că procesul de riftare din această zonă este mai avansat și că scoarța este mai subțire decât își dăduse seama cineva”, spune Christian Rowan, geoscientist la Universitatea Columbia, citat de Science Alert. „Africa de Est a progresat mai mult în procesul de riftare decât se credea anterior”.

Cel mai interesant aspect al descoperirii este legat de implicațiile pentru propria noastră istorie. Zona de Rift Turkana din Kenya este bogată în fosile de hominizi timpurii, ceea ce sugerează că a fost un loc-cheie pentru evoluția umană.

Însă noua descoperire sugerează că regiunea nu a fost neapărat mai importantă pentru strămoșii noștri decât alte zone din Africa, ci mai degrabă că aceste procese geologice au creat condiții foarte favorabile pentru fosilizare.

Dispunerea actuală a continentelor pe Pământ pare constantă pentru noi, dar ele sunt mereu în mișcare, deși extrem de lent.

Cu mai bine de 200 de milioane de ani în urmă, toate erau unite într-un singur supercontinent, iar predicțiile arată că, în viitorul îndepărtat, se vor reuni din nou (în mare parte).

Acolo unde două plăci tectonice se întâlnesc, se formează munți. Acolo unde se îndepărtează, iau naștere oceane.

Sistemul Riftului Est-African este un exemplu clar al celui de-al doilea caz. Placa africană se separă în prezent în două: uriașa placă nubiană din vest, care cuprinde cea mai mare parte a continentului, și placa somaleză mai mică, care include o mare parte a coastei estice și insula Madagascar.

Pentru noul studiu, oamenii de știință s-au concentrat pe o parte specifică a acestui sistem: Riftul Turkana, care se întinde pe sute de kilometri prin Kenya și Etiopia. Echipa a analizat măsurători seismice realizate anterior în regiune și a calculat grosimea scoarței acolo.

S-a dovedit că este mult mai subțire decât se aștepta: doar aproximativ 13 kilometri în centrul riftului. Prin comparație, scoarța are peste 35 de kilometri grosime de-a lungul marginilor regiunii de rift.

Iar atunci când scoarța dintr-o zonă de rift devine mai subțire de aproximativ 15 kilometri, înseamnă că a intrat într-o fază numită „subțiere accentuată” („necking”). După atingerea acestui punct, separarea continentală este practic inevitabilă.

„Cu cât scoarța devine mai subțire, cu atât este mai slabă, ceea ce favorizează continuarea riftării”, spune Rowan.

În câteva milioane de ani, această fază se va încheia și va începe următoarea: oceanizarea. După cum sugerează și numele, acesta este procesul prin care se formează un nou ocean.

Scoarța se va întinde atât de mult încât magma va erupe de dedesubt, acumulându-se și răcindu-se pentru a forma un bazin. Acesta va deveni un nou fund oceanic, pe măsură ce apa va începe să pătrundă din Oceanul Indian.

Acest proces a început deja în Depresiunea Afar, situată în nord-estul Africii, în apropierea Mării Roșii.

Cercetătorii estimează că Riftul Turkana a intrat în faza actuală de „necking” în urmă cu aproximativ 4 milioane de ani, după o perioadă îndelungată de activitate vulcanică. Interesant este că acest lucru coincide cu vârsta celor mai vechi fosile de hominizi și dovezi descoperite în zonă.

Probabil că nu este o coincidență, sugerează echipa. Pe măsură ce riftul a început să se subțieze accentuat, sedimentarea a crescut rapid, creând condiții ideale pentru păstrarea unei evidențe detaliate a vieții din acea perioadă.

„Coincidența temporală dintre această tranziție tectonică și începutul formării unor straturi groase și continue bogate în fosile sugerează că faza de subțiere accentuată a oferit condiții critice pentru conservarea fosilelor”, scriu cercetătorii.

„Spunem că aceste schimbări tectonice au jucat un rol fundamental în modelarea remarcabilei arhive paleoantropologice din zona Riftului Turkana”.

Cercetătorii afirmă că studiile viitoare ar putea investiga această legătură.