O nouă lovitură dată persoanelor deposedate de bunuri în timpul regimului comunist. După ce au aşteptat zeci de ani, timp în care au trecut prin comisii, contestaţii şi săli de judecată, Guvernul a modificat legea prin care primeau despăgubiri. Astfel, oamenii vor primi banii pe o perioadă de 7 ani, nu 5 ca până acum. În plus, cei care vor dori toată suma dintr-o dată, vor fi nevoiţi să se mulţumească doar cu 40%. Păgubiţii sunt revoltaţi şi acuză că este vorba despre "o nouă naţionalizare". În plus, sunt afectaţi şi investitorii care au venit la noi în ţară.
Guvernul a decis să schimbe, din mers, legea, desi despăgubirea persoanelor ale căror imobile au fost preluate abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989 este departe de a se încheia. Persoanele deposedate de bunuri de către regimul comunist sau moştenitorii acestora vor fi nevoite să aştepte 7 ani să primească banii eşalonat sau vor putea să primească doar 40% din valoare, într-o singură tranşă.
"Aștept să fiu retrocedat, sunt în ultima fază și sper să se rezolve. Ordonanța 38 este o eroare administrativă. Eici este subiectul și o nedreptate. De exemplu, dacă eu am de luat 3 hectare și să fiu despăgubit prin ANRP, din cauza anumitor corecții și sporuri pe care le consideră ei, ajung să fiu îndreptățit doar la 1,3 hectare, contravaloarea lor în bani, iar acești bani să fie plătiți eșalonat pe 7 ani. Dacă eu consider că doresc toți banii deodată, în momentul în care am aprobarea, statul român îmi dă 40%. De ce? Statul reține 60%. Consider că este a doua naționalizare", a spus un păgubit.
Păgubiţii spun că vor merge în instanţă sau chiar la CEDO.
"O să fie foarte multe cereri la CEDO și la tribunalul nostru, pentru că nu corespund contravalorile, și iarăși se va ajunge în tribunale. Bineînțeles că o să merg în instanță și o să fac contestație. Este o nedreptate", spun ei.
Afectaţi de schimbările legistative sunt şi investitorii. În 2013, în lege era introdusă despăgubirea foștilor proprietari prin puncte acordate de către Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților. Punctele reprezintă o modalitate de evaluare și compensare pentru imobilele ce nu mai pot fi restituite fizic, iar valoarea lor nominală este de 1 leu/punct. Ele sunt transferabile și pot fi vândute către terți. În principal, au fost achiziționate de către investitori financiari. Doar că şi aceştia vor pierde bani, dar şi încrederea în statul român.
"Pe lângă faptul că majoritatea perioadei în care se plătesc aceste titluri de despăgubire este de la 5 la 7 ani, de doi ani nu s-a mai dat nimic, invocându-se deficitul. Cei care cumpără aceste drepturi de despăgubire, asumate prin drepturi de despăgubire, în sensul că cei care cumpără aceste drepturi, o creanță asupra statului, nu mai primesc decât prețul de achiziție plus 15%.
De ce a existat o piață pentru aceste drepturi? Mulți oameni aveau nevoi imediate, aveau drepturi și nu puteau aștepta 5 ani. Conducerea ANRP spune că nu mai au dreptul să primească un leu, ci 60 de bani plus 15%, iar această măsură se aplică și celor care au cumpărat deja, având caracter retroactiv.
În OUG 38, statul spune că le dă opțiunea titularilor să primească 40% într-o singură tranșă; adică îi scoate din piața în care se dădeau 60, ca să le dați voi 40", explică Gabriel Biriş, avocat.
Cei din domeniu atrag atenţia că ordonanţa de urgenţă, aflată acum în Parlament pentru aprobare, are consecinţe negative atât pentru persoanele îndreptățite să primească compensare, cât și pentru investitori. Primii primesc mai puțini bani, iar a doua categorie va pierde bani.