Antena 3 CNN Externe Convorbire crucială între Vladimir Putin și Angela Merkel. Despre ce au discutat cei doi

Convorbire crucială între Vladimir Putin și Angela Merkel. Despre ce au discutat cei doi

Preşedintele rus Vladimir Putin şi cancelarul federal german Angela Merkel au avut joi o convorbire telefonică, în timpul căreia au discutat situaţia din Ucraina şi Siria, informează serviciul de presă al Kremlinului, citat de TASS. 

'A fost continuată discutarea problematicii ucrainene în vederea aplicării totale a acordurilor din 12 februarie 2015 de la Minsk. A fost subliniată oportunitatea sincronizării eforturilor în domeniul securităţii şi pe marginea aspectelor politice ale reglementării', se mai menţionează în comunicatul preşedinţiei ruse.

În ceea ce priveşte situaţia din Siria, a fost subliniată necesitatea consolidării eforturilor depuse de comunitatea internaţională pentru asigurarea regimului de încetare a acţiunilor armate în această ţară, pe baza aplicării acordurilor ruso-americane din 9 septembrie. 

Potrivit comunicatului, Putin a subliniat importanţa respectării de către partenerii americani a promisiunilor lor în ceea ce priveşte delimitarea aşa-zisei opoziţii moderate de grupările teroriste. Liderul rus a dat asigurări că Moscova îşi va continua eforturile, inclusiv în vederea obţinerea unui armistiţiu stabil şi a îmbunătăţirii situaţiei umanitare din Siria. 

Convorbirea telefonică a avut loc la iniţiativa părţii germane, precizează TASS. Putin şi Merkel au convenit, de asemenea, asupra unui calendar al contactelor ulterioare în 'format Normandia' (Rusia, Germania, Franţa şi Ucraina) la niveluri diferite.

Sursă: Agerpres
Subiecte în articol: Angela Merkel Vladimir Putin Siria
TOP articole pe Antena 3 CNN:
Parteneri
Cele mai noi știri pe ANTENA 3 CNN
» Vezi toate știrile
Noua fabrică din România care se deschide după Paște