Antena 3 CNN Externe Peste 380 de copii au fost ucişi sau răniţi de la începutul războiului din Ucraina

Peste 380 de copii au fost ucişi sau răniţi de la începutul războiului din Ucraina

Peste 380 de copii au fost uciși sau răniți în Ucraina de la începutul războiului, iar aproape 800 de şcoli au fost puternic afectate de bombardamentele ruse, a anunţat procurorul general ucrainean Irina Venediktova, conform Sky News.

de Alin Tarnovschi    |   

Venediktova, care investighează cazurile tot mai numeroase de suspiciuni de crime de război comise de forțele rusești, a mai spus că 797 de școli au fost avariate de la începutul războiului.

Săptămâna aceasta, Venediktova declara că ea și echipa sa au întocmit 2.500 de posibile cazuri de crime de război care să fie urmărite în urma invaziei din Ucraina. Au fost identificate câteva sute de suspecți.

Asta în timp ce procurorul general al Marii Britanii, Suella Braverman, a numit un avocat specializat în crime de război pentru a consilia Ucraina privitor la invazia rusă.

La începutul acestei luni, Braverman a semnat o declarație comună de susținere, angajându-se să sprijine strângerea de dovezi privind crimele împotriva umanității și crimele de război comise în Ucraina, notează Mediafax.

Procurorul general a declarat în fața Camerei Comunelor că "toate opțiunile sunt pe masă" și a insistat că abordarea preferată de Marea Britanie este aceea de a-i trage la răspundere pe cei responsabili prin Curțea Penală Internațională.

Subiecte în articol: Război Ucraina
TOP articole pe Antena 3 CNN:
Parteneri
Cele mai noi știri pe ANTENA 3 CNN
» Vezi toate știrile
Șeful Casei de Pensii pune punct speculaţiilor legate de banii seniorilor