Antena 3 CNN Life Covorul din camera unde s-au întâlnit Putin și Macron poate fi cumpărat și din România. Comentariile internauților: "Poate fi împachetat un președinte în el?"

Covorul din camera unde s-au întâlnit Putin și Macron poate fi cumpărat și din România. Comentariile internauților: "Poate fi împachetat un președinte în el?"

Covorul din camera în care a avut loc întâlnirea dintre Puțin și Macron poate fi cumpărat și din România. Un producător de covoare din Republica Moldova, care vinde produsele și în țara noastră, a publicat anunțul pe pagina de Facebook.

de Mia Lungu    |   

"Acest model este deja bestseller la Floare Carpet, cum apare în vânzare, se vinde foarte rapid! La moment este disponibil dimensiunea 2,00x3,50 m
Din lână! Un m2 costă 595 lei!". 

Așa sună anunțul unui producător renumit în Republica Moldova, care a publicat și o fotografie cu liderul Franței și cel al Rusiei, în sala decorată în nuanțe de bej, unde pe parchet era așezat covorul la care face referire reclama. 

Internauții români nu s-au putut abține și au început să lase comentarii hilare la postare:

"Poate fi împachetat un președinte în el? Cât e de rezistent la benzină?"

"Putin și Macron intră în preț?"

"L-aș cumpăra doar să vină cu tot cu masă, să stau așa cu soacră-mea"

Val de glume după întâlnirea Putin - Macron, care a avut loc la o masă lungă de șase metri

Masa lungă de șase metri la care președintele rus Vladimir Putin l-a așteptat pe omologul francez Emmanuel Macron pentru a discuta soluții posibile pentru tensiunile de la frontierele Ucrainei, a devenit subiectul principal de glume pe internet.

Adevărul din spatele alegerii acestei mese cu o lungime de șase metri este de fapt protocolul impus de președintele rus, Vladimir Putin, împotriva COVID-19.

”Distanţa dintre cei doi a fost datorată constrângerilor drastice pe care Putin le impune în mediul său”, a afirmat corespondentul postului Radio France la Moscova.

Cu toate acestea, internauții nu s-au putut abține și au făcut zeci de glume pe seama imaginii de ansamblu.

Poza cu Putin și Macron în timpul discuțiilor a fost modificată în cele mai amuzante moduri, de la ”Cina cea de Taină” a lui Leonardo da Vinci, până la o masă de tenis la care cei doi s-ar fi putut juca cu lejeritate.

 

Subiecte în articol: covor intalnire Macron anunt comentarii
TOP articole pe Antena 3 CNN:
Parteneri
Cele mai noi știri pe ANTENA 3 CNN
» Vezi toate știrile
Schimbare importantă pentru călătorii ce trec prin Gara de Nord