Antena 3 CNN Actualitate Locale Credincioșii s-au bătut pe sarmale gratis, la Suceava. Unii au leșinat, ambulanța n-a putut interveni din cauza mulțimii

Credincioșii s-au bătut pe sarmale gratis, la Suceava. Unii au leșinat, ambulanța n-a putut interveni din cauza mulțimii

A.E.D.
2 minute de citit Publicat la 12:39 24 Iun 2026 Modificat la 12:56 24 Iun 2026
După slujba dedicată Sfântului Mare Mucenic Ioan cel Nou de la Siuceava s-au dat gratis sarmale şi sandvişuri. Sursa colaj foto: captură Antena 3 CNN

Îmbulzeală și bătaie pe sarmalele oferite gratuit miercuri, la Suceava, după slujba oficiată în cinstea Sfântului Mare Mucenic Ioan cel Nou, ocrotitorul orașului. Peste 10.000 de credincioși au participat la ceremonia religioasă, iar la final mulți dintre ei s-au grăbit să ajungă la punctele de distribuire a porțiilor pregătite de organizatori. Ambulanțele care au preluat persoanele care au leșinat din cauza caniculei au fost blocate de mulţime și salvatorii au fost nevoiţi să strige prin portavoce să se facă loc.

Înghesuială pentru sarmale gratuite la Suceava, unde sute de credincioşi au luat cu asalt porțiile oferite după slujba dedicată Sfântului Mare Mucenic Ioan cel Nou, la care au participat peste 10.000 de persoane.

"Nu vă împingeţi în mine, pe lângă mine! Câte unul, da?", a spus unul dintre poliţiştii locali care a împărţit porţii de sarmale sau sandvişuri. Pentru că multe dintre persoane nu au răspuns la cerinţele acestuia, el a mai strigat: "Nu mai împingeţi, sunt şi oameni bătrâni!". În aglomerație, mai mulți credincioși au fost doborâți, după ce au fost împinși de alte persoane.

Ambulanţele care erau acolo pentru cei care au leşinat din cauza temperaturilor ridicate nu au putut să plece spre spitale. Ambulanţierii au fost  nevoiţi să strige prin portavoce să se facă loc.

Sărbătoarea a debutat cu o slujbă oficiată la mănăstirea care îi poartă numele Sfântului Mare Mucenic Ioan cel Nou de la Suceava, care este celebrat şi pe pe 24 iunie, dar şi pe 2 iunie. După ceremonia religioasă a urmat de procesiunea raclei cu sfintele moaște.

Racla cu moaştele Sfântului Mare Mucenic Ioan cel Nou de la Suceava a fost așezată în baldachinul special amenajat, unde credincioșii s-au putut închina şi ruga.

Sf. Ioan cel Nou este cunoscut ca apărător de rele, boli, dureri, primejdii, moaștele sale fiind considerate făcătoare de minuni. Astfel, an de an, zeci de mii de pelerini vin în această zi de sărbătoare ca să se roage pentru sănătate, familie şi miracole.

Credincioșii se pot închina la racla Sfântului Ioan cel Nou de la Suceava până în această seară.

Citește mai multe din Locale
» Citește mai multe din Locale
TOP articole