Iranul anunță că închide "parțial" Strâmtoarea Ormuz
Iranul închide marți părți din Strâmtoarea Ormuz pentru "motive de siguranță", în timp ce Corpul Gărzilor Revoluționare Islamice desfășoară exerciții navale, notează CNN, citând presa de la Teheran.
Agenția oficială de știri a Republicii Islamice a relatat că exercițiile - desfășurate pe fondul mobilizării militare masive a SUA în regiune - ar simula "amenințări maritime reale".
Agenția semi-oficială de știri Fars a transmis că închiderea va fi "timp de câteva ore, pentru a respecta protocoalele de siguranță și navigație" în strâmtoare.
Aceste exerciții vin în timp ce SUA și Iranul au negociază indirect în Elveția, la Geneva, încercând să evite un război.
În centrul negocierilor se află programul nuclear al Teheranului, stocul său de uraniu puternic îmbogățit și programul de rachete balistice.
Strâmtoarea Ormuz este situată între Golful Persic și Golful Oman și este singura modalitate de a transporta țiței din Golful Persic, bogat în petrol, către restul lumii.
Iranul controlează partea sa nordică.
Aproximativ 20 de milioane de barili de petrol, sau o cincime din producția globală zilnică, trec prin strâmtoare în fiecare zi, conform autorităților din SUA.
În trecut, oficialii iranieni au amenințat că vor închide strâmtoarea din cauza tensiunilor cu Occidentul, scenariu în care transportul maritim global de țiței ar fi perturbat masiv.
Liderul suprem al Iranului amenință
Liderul suprem al Iranului, Ali Khamenei amenință, chiar înaintea negocierilor cu SUA.
„Tot spun că au trimis un portavion spre Iran. Bine - un portavion este cu siguranță o armă periculoasă. Dar mult mai periculoasă este arma capabilă să trimită acel portavion direct pe fundul mării”, a transmis acesta.
SUA pregătesc un răspuns militar în cazul în care negocierile cu Iranul eșuează
Statele Unite au strâns o adevărată flotă în apropierea Iranului, în cazul în care negocierile eșuează.
Armata SUA mobilizează forțe aeriene și navale în Orientul Mijlociu pentru a intimida Teheranul și a pregăti opțiuni de atac în cazul eșecului negocierilor de marți de la Geneva, potrivit CNN. Deși Donald Trump susține că schimbarea regimului „ar fi cel mai bun lucru”, oficialii americani admit că „nimeni nu știe” cine ar prelua puterea în Iran.
Potrivit informațiilor din surse deschise, al doilea portavion american trimis de Trump în regiune, USS Gerald Ford a intrat prin strâmtoarea Gibraltar în Marea Mediterană.
Au început negocierile SUA-Iran la Geneva
La Geneva au începtu negocierile dintre SUA și Iran. La discuțiile cu iranienii participă Jared Kushner și Steve Witkoff.
Preşedintele american Donald Trump a declarat luni că va fi implicat în mod "indirect" în discuţiile cu Iranul care au loc marţi la Geneva şi a dat asigurări că Teheranul "doreşte să ajungă la un acord", relatează EFE.
"Voi fi implicat în acele conversaţii în mod indirect şi vor fi foarte importante. Vom vedea ce se poate întâmpla. Iranul este un negociator dur (...)", le-a declarat Trump reporterilor la bordul avionului prezidenţial.
Preşedintele Donald Trump şi-a exprimat, de asemenea, dorinţa ca SUA şi Iranul să ajungă la un acord "în loc să trimită" bombardiere B-2 "pentru a elimina potenţialul lor nuclear".
"Sper că vor fi mai rezonabili. Ei doresc să ajungă la un acord. Nu cred că îşi doresc consecinţele de a nu ajunge la un acord", a subliniat preşedintele american.
Iranul şi Statele Unite vor organiza marţi a doua rundă de negocieri în domeniul nuclear, Teheranul arătându-se deschis să dilueze uraniul său îmbogăţit la un nivel ridicat în schimbul unei relaxări economice şi în contextul unor ameninţări reînnoite venite din partea lui Trump.
Ministrul de externe iranian, Abbas Araghchi, se află deja în oraşul elveţian, în timp ce delegaţia americană la aceste discuţii este condusă de emisarul Casei Albe Steve Witkoff şi de ginerele lui Trump, Jared Kushner.
Întâlnirea va avea loc la ambasada Omanului şi va fi mediată de şeful diplomaţiei omaneze, Badr bin Hamad al Busaidi.
Noi negocieri între Rusia, Ucraina şi SUA încep la Geneva
Negociatorii ruşi, ucraineni şi americani urmează să înceapă marţi o nouă rundă de discuţii la Geneva pentru a găsi o soluţie războiul de patru ani din Ucraina, după două întâlniri recente organizate în Emiratele Arabe Unite care nu au reuşit să producă niciun progres decisiv, relatează AFP.
Părţile lucrează pe baza planului american dezvăluit în urmă cu câteva luni. Posibilitatea unor concesii teritoriale din partea Kievului în schimbul garanţiilor de securitate occidentale se află în centrul discuţiilor.
Negocierile sunt blocate în special în ceea ce priveşte soarta Donbasului, principalul centru industrial din estul Ucrainei: Moscova cere ca forţele ucrainene să se retragă din zonele pe care le controlează în regiunea Doneţk, o solicitare pe care Kievul refuză să o îndeplinească.
Preşedintele american Donald Trump, care a iniţiat aceste negocieri, face presiuni pentru o soluţionare diplomatică a conflictului declanşat de invazia masivă rusă din Ucraina, în februarie 2022.
"Ucraina ar trebui să vină la masa negocierilor, şi repede", a reiterat Trump luni seară în faţa presei la bordul Air Force One.
Săptămâna trecută, el i-a cerut omologului său ucrainean Volodimir Zelenski "să se mişte", afirmând că Rusia doreşte "să ajungă la un acord".
Întrebat luni despre aceste noi discuţii, viceministrul de externe rus Serghei Riabkov a avertizat că "chestiunile" rămase de rezolvat sunt "ample" şi că "nimeni nu va risca să prezică rezultatul" discuţiilor de la Geneva.
Riabkov a reiterat dorinţa Moscovei de a obţine nu doar o pauză în ostilităţi, ci un acord "durabil" care să includă "rezolvarea problemelor ce stau la baza acestui conflict". Pentru a-şi apăra atacul, Rusia a afirmat în special că ambiţia Ucrainei de a adera la NATO îi ameninţă securitatea.
În ceea ce îl priveşte, Volodimir Zelenski a pus la îndoială în repetate rânduri disponibilitatea Kremlinului de a negocia.
Forţele ruse au efectuat o serie de bombardamente masive în ultimele luni, devastând reţeaua energetică a Ucrainei în mijlocul iernii.
"Chiar şi în ajunul întâlnirilor trilaterale de la Geneva, armata rusă nu a primit alte ordine decât să continue să atace Ucraina. Acest lucru spune multe despre modul în care Rusia priveşte eforturile diplomatice", a transmis Zelenski luni pe reţelele de socializare.
Pentru el, "doar o presiune suficientă asupra Rusiei şi garanţii clare de securitate pentru Ucraina vor permite ca acest război să se încheie în mod realist".
Sâmbătă, pe marginea Conferinţei de Securitate de la Munchen, el a exclus din nou posibilitatea de a ceda teritorii Rusiei, care ocupa 19,5% din Ucraina la mijlocul lunii februarie.
"Nu ne putem pur şi simplu retrage de pe teritoriul nostru sau schimba o parte a teritoriului nostru cu alta. Este un pic nebunesc, îmi pare rău", a spus el.
Cu toate acestea, armata ucraineană a lansat cea mai mare contraofensivă din 2023, recucerind 201 km pătraţi de la armata rusă de miercuri şi până duminică, potrivit unei analize AFP a datelor Institutului pentru Studiul Războiului (ISW). Suprafaţa este aproape echivalentă cu totalul cuceririlor ruseşti pentru întreaga lună decembrie (244 km pătraţi).
Preşedintele ucrainean îşi exprimase anterior speranţa pentru negocieri noi, "serioase şi substanţiale", dar i-a criticat pe americani pentru că "revin prea des la problema concesiilor" cerute de la Kiev.
Spre deosebire de discuţiile de la Abu Dhabi, delegaţia rusă de la Geneva va fi condusă de istoricul naţionalist şi fostul ministru al Culturii Vladimir Medinski, semn că vor fi abordate aspectele politice, şi nu doar militare, ale negocierilor.
"De data aceasta, intenţionăm să discutăm o gamă mai largă de probleme, concentrându-ne pe punctele cheie legate de teritorii şi alte revendicări", a confirmat purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov.
Echipa ucraineană va fi condusă, ca şi în cadrul întâlnirilor anterioare, de fostul ministru al apărării, Rustem Umerov, în timp ce Casa Albă este aşteptată să-i trimită, ca şi înainte, pe emisarul special Steve Witkoff şi pe ginerele lui Donald Trump, Jared Kushner.
Ca şi în timpul discuţiilor de la Abu Dhabi şi al negocierilor anterioare din Turcia din 2025, aliaţii europeni ai Ucrainei sunt ţinuţi deoparte, ceea ce este "o mare greşeală", a declarat Zelenski sâmbătă.
În schimb, Riabkov i-a descris pe europeni drept principalul obstacol în calea eforturilor de a ajunge la un "acord rezonabil" cu Ucraina.