Timp de peste 30 de ani, cazul uciderii lui Cindy Wanner a rămas un mister pentru familie și anchetatori. Femeia a dispărut în 1991 dintr-o locuință din nordul Californiei, lăsând în urmă totul, inclusiv copilul ei de doar 11 luni.
Dispariția a zguduit comunitatea din Granite Bay, o suburbie a orașului Sacramento. Wanner, în vârstă de 35 de ani și mamă a doi copii, mersese să facă curățenie în casa surorii ei. În acea zi, o rudă a găsit bebelușul prins în scaunul de masă și plângând, dar mama lui nu era pe nicăieri, relatează CNN.
După trei săptămâni de căutări, trupul femeii a fost descoperit într-o zonă izolată, la aproximativ 65 de kilometri distanță. Cu toate acestea, ancheta a stagnat ani la rând, fără indicii clare despre autor sau motiv.
Progresele recente în tehnologia ADN au schimbat cursul investigației. O probă reanalizată a dus la identificarea unui suspect: James Lawhead Jr., în vârstă de 64 de ani.
Deși identificarea a fost posibilă, localizarea lui s-a dovedit dificilă. Anchetatorii nu au găsit nicio urmă a bărbatului, care părea dispărut încă din 2005. Au fost luate în calcul mai multe scenarii: că ar fi trăit sub o identitate falsă, că ar fi părăsit țara sau că ar fi murit.
Un indiciu crucial a venit din Arizona, unde poliția din Scottsdale, folosind un sistem de recunoaștere facială, a identificat o posibilă potrivire. Lawhead trăia sub numele de Vincent Reynolds în Bullhead City, aproape de granița cu Nevada, la sute de kilometri de locul crimei.
Bărbatul a fost arestat pe 24 aprilie, chiar în fața locuinței sale. În urma percheziției, anchetatorii au descoperit arme de foc încărcate, 15.000 de dolari și un telefon preplătit.
James Lawhead Jr. a fost arestat în Bullhead City, Arizona, pe 24 aprilie 2026. FOTO: Biroul Șerifului din Comitatul Placer
El este acuzat de crimă și răpire și a fost deja extrădat în comitatul Placer. Procurorii subliniază că timpul nu șterge responsabilitatea penală.
Cazul a luat o nouă turnură odată cu arestarea surorii suspectului, Terry Lawhead Steele, acuzată de complicitate. Deși aceasta susținuse că nu mai avusese contact cu fratele ei de peste 20 de ani, anchetatorii au descoperit că deținea locuința în care acesta trăia și că păstraseră legătura.
Autoritățile încearcă acum să reconstituie activitatea lui Lawhead din ultimele două decenii și verifică dacă acesta este implicat și în alte infracțiuni, în special în statele din vestul SUA.
Potrivit registrelor judiciare, înainte de crima din 1991, Lawhead fusese condamnat pentru infracțiuni sexuale grave, după ce a pătruns prin efracție într-o locuință în 1980. A executat 11 ani dintr-o pedeapsă de 19 ani și fusese eliberat cu doar câteva luni înainte de dispariția lui Wanner.
Anchetatorii fac apel la alte agenții de aplicare a legii să verifice cazuri similare nerezolvate, care ar putea avea legătură cu suspectul.