Antena 3 CNN Politică Crin Antonescu: Ilie Bolojan aproape că e hărțuit de alți candidați care vor să îi paraziteze cota de încredere. El mă susține pe mine

Crin Antonescu: Ilie Bolojan aproape că e hărțuit de alți candidați care vor să îi paraziteze cota de încredere. El mă susține pe mine

I.C.
2 minute de citit Publicat la 21:25 28 Apr 2025 Modificat la 21:35 28 Apr 2025
Crin Antonescu, candidatul Coaliției la alegerile prezidențiale 2025. FOTO: Inquam Photos/ Mălina Norocea

Candidatul Coaliției la alegerile prezidențiale de duminică, Crin Antonescu, a afirmat luni seara, la dezbaterea Digi24, că Ilie Bolojan aproape că este hărțuit de alți candidați care vor să îi paraziteze cota de încredere. Declarația a venit după ce Elena Lasconi a spus că ea cu Ilie Bolojan ar vrea să lucreze dacă va câștiga cursa electorală.

„Eu am spus foarte clar că cu Ilie Bolojan vreau să lucrez, apoi am văzut că am fost plagiată, toată lumea îl vrea pe Ilie Bolojan. Eu știu de ce am vrut asta, pentru că îl admir foarte mult, pentru că are zeci de ani de experiență în administrație și acum, cu deficit bugetar, avem nevoie de un profesionist prim-ministru și cred că ar înțelege și PSD asta pentru că deja e prea mult și s-ar putea ca după alegerile prezidențiale să aflăm că e și mai rău și să ne crească iarăși taxele, cel mai probabil TVA-ul. (...)  Asta îmi doresc să fac și cred că pot să găsesc înțelegere, pentru că eu cred că există dialog și la PNL, și la PSD, și la UDMR”, a răspuns Elena Lasconi, întrebată de jurnaliști cu ce prim-ministru ar lucra dacî ar ajunge la Palatul Cotroceni.

„Eu constat un fenomen pe care l-aș califica aproape de hărțuire, hărțuirea domnului Bolojan. Există niște fani, niște candidați, mai mulți, doi sunt aici, doi au rămas, care îl aleargă, ca să spun așa, pe domnul Bolojan, preferându-l mereu. Problema e că domnul Bolojan mă preferă pe mine. Problema este că domnul Bolojan, președintele interimar al României, a spus foarte clar, foarte răspicat, ca un om serios ce este, că ăsta e un fel de matrapazlâcuri. Candidați care îi invocă numele parazitându-i cota de încredere, una foarte bună și meritată, tot formând guverne cu domnia sa. În timp ce domnia sa explică nu doar de ce o asemenea soluție nu e posibilă, nu e serioasă, nu e de natură să păstreze stabilitatea, ci explică pur și simplu de ce, de exemplu, nu a candidat, tocmai din acest motiv.

Acum să credem că un om ca Ilie Bolojan nu a vrut să candideze sau nu a vrut să fie prim-ministru, dar va fi sedus în chestiunea asta de doamna Lasconi sau forțat de domnul Nicușor Dan, eu cred că este fantasmagoric. 

Și dacă îmi puneți și mie problema ce fac cu guvernul, dacă nu merge, o spun foarte clar: cu mine președinte, spre deosebire de toți ceilalți contracandidați, România are stabilitate și va avea pe tot timpul mandatului meu un guvern pro-occidental, un guvern proeuropean din această majoritatea actuală din Parlament, pentru că alta nu există cu acest prim-ministru sau cu altul, dar nu în funcție de promisiuni deșarte din campania electorală”, a afirmat, la rândul său, Crin Antonescu

Citește mai multe din Politică
» Citește mai multe din Politică
TOP articole