Antena 3 CNN Politică Crin Antonescu spune că e exclus să fie înlocuit de Ilie Bolojan: Nu mă retrag. Doar eu îl pot învinge pe Georgescu

Crin Antonescu spune că e exclus să fie înlocuit de Ilie Bolojan: Nu mă retrag. Doar eu îl pot învinge pe Georgescu

Ioana Coman
1 minut de citit Publicat la 22:32 04 Mar 2025 Modificat la 10:15 05 Mar 2025
Candidatul comun al Coaliției de guvernare la alegerile prezidențiale din 2025, Crin Antonescu. Sursa foto: Hepta

Candidatul Coaliției la prezidențiale, Crin Antonescu, a afirmat, marți seara, că este exclus să se retragă din cursa pentru Cotroceni sau să fie înlocuit cu Ilie Bolojan. 

„Aș vrea să fie foarte clar pentru toată lumea ceea ce am declarat în această seară la B1 TV: este exclus să mă retrag sau să fiu schimbat din postura de candidat”, a scris Antonescu, pe contul de Facebook.

Acesta a explicat că Ilie Bolojan „a spus-o răspicat, în repetate rânduri, că nu va candida”.

„Există o trupă de sufleuri care încearcă să îl împingă să facă un lucru pe care domnia sa nu și-l dorește. De câte ori trebuie să repete Ilie Bolojan că nu candidează ca să se calmeze vocile neliniștite?”, a mai adăugat Crin Antonescu.

Candidatul PSD-PNL-UDMR spune, de asemenea, că este pe locul al doilea în sondaje și că doar el în poate învinge pe Călin Georgescu.

„Greu își vor găsi pacea pentru că agitatorii știu și ei adevărul: sunt pe locul 2 în sondaje, sunt susținut de o coaliție puternică iar în turul 2, nici Elena Lasconi și nici Nicușor Dan nu au nicio șansă în fața lui Călin Georgescu. Doar eu îl pot învinge. Nu m-am retras niciodată dintr-o bătălie. Eu plec ultimul. De data asta, victorios, la Cotroceni”, a încheiat Antonescu.

Citește mai multe din Politică
» Citește mai multe din Politică
TOP articole