Antena 3 CNN Actualitate Cristian Popescu Piedone a închis o firmă de pompe funebre: "Pachetele cu mâncare nu se pun lângă mort"

Cristian Popescu Piedone a închis o firmă de pompe funebre: "Pachetele cu mâncare nu se pun lângă mort"

A.E.D.
1 minut de citit Publicat la 19:36 21 Iun 2025 Modificat la 20:10 21 Iun 2025
Sursa foto: captură video Facebook / @Cristian Popescu Piedone

Companiile care prestează servicii funerare nu au scăpat de controalele ANPC. Preşedintele de la Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor, Cristian Popescu Piedone, a mers personal la mai multe firme de pompe funebre. Iar la unele dintre ele, acesta a constatat că mâncarea destinată parastasului era depozitată în condiții improprii, pe jos, în bătaia soarelui. "Pachetele cu mâncare nu se pun lângă mort", a afirmat şeful ANPC în timpul unei descinderi, explicând că a primit mai multe reclamaţii în care erau povestite astfel de episoade. Pachetele au fost distruse, iar activitatea unei firme a fost închisă temporar. 

Preşedintele ANPC, Cristian Popescu Piedone, a decis să amendeze cu 10.000 lei proprietarul unei firme de pompe funebre din Sectorul 3 al Bucureştiului, unde a găsit nereguli grave. 

"Astea sunt produse catering, nu? (...). Da și sunt ținute pe jos așa, lângă ultimul drum. Nu trebuie să aveți spații speciale amenajate, frigorifice? Ba da, ba da... (...). Lua'i-mi și mie o pungă, vă rog frumos. Înțeleg că oamenii vin să își jelească necazul familiei. Da și celor care vin să le dați de astea, ținute pe jos, așa sarmale?", a spus Cristian Popescu Piedone în timpul controlului.

Ulterior, şeful ANPC a mai precizat: "Pachetele cu mâncare nu se pun lângă mort. În clipa în care se transportă, multe firme, practică acest lucru: a pus mortul, a pus și pachetele lângă el".

"Îndepliniți toate condițiile pentru suspendarea activității" este concluzia lui Cristian Popescu Piedone, preşedintele Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor.

Citește mai multe din Actualitate
» Citește mai multe din Actualitate
TOP articole