O criză a penuriei de gaze în India, declanșată de efectele războiului din Orientul Mijlociu, îi împinge pe zecile de mii de muncitori migranți din New Delhi într-o alegere dificilă: să rămână în capitala indiană, unde munca este disponibilă dar traiul devine tot mai imposibil, sau să se întoarcă în satele natale, unde costurile sunt mai mici, dar oportunitățile aproape inexistente, potrivit tv5monde.com.
De la blocada strâmtorii Ormuz, prin care trece 60% din necesarul de gaze naturale lichefiate (GNL) al Indiei, guvernul a susținut că a luat măsuri pentru a se asigura că cei mai vulnerabili pot continua să gătească. Însă pentru acești migranți care au venit să lucreze în New Delhi, din cauza lipsei locurilor de muncă în satele lor, realitatea este cu totul alta. În India, vânzarea buteliilor de gaz este reglementată, iar consumatorii trebuie să prezinte un document oficial pentru a obține o butelie per gospodărie.
Însă muncitorii migranți, care trăiesc în mahalalele megalopolisului indian, sunt înregistrați în satele lor și nu au de ales decât să apeleze la piața neagră. Ghemuiți din zori în jurul focurilor de surcele destinate gătitului de „chapatis”, pâinea de bază din nordul Indiei, zeci de muncitori în construcții spun că sunt gata să plece acasă. „Vom pleca imediat ce rămânem fără bani”, spune Milan Kumar Mondal, care va trebui apoi să întreprindă călătoria de 1.100 de kilometri până la Katihar, în Bihar, cel mai sărac stat din țară.
Lucrătorii sezonieri sunt cei mai afectați
India are peste 450 de milioane de migranți din alte părți ale țării, potrivit estimărilor guvernamentale, care formează coloana vertebrală a economiei sale informale. Milioane de oameni migrează sezonier din statele mai sărace către orașele mari, în speranța de a lucra în construcții, fabrici sau ca muncitori zilieri. Majoritatea au venituri neregulate și nu fac economii, ceea ce îi face deosebit de vulnerabili la creșterile de prețuri și la întreruperile de aprovizionare. Potrivit sindicalistului Rajiv Kumar Pandit, o parte semnificativă a lucrătorilor migranți au părăsit deja capitala deoarece „salariile sunt neregulate, gazul nu este disponibil, iar prețurile sunt foarte mari”.
Mulți au recurs la cumpărarea unor bucăți mici de lemn adunate de pe șantiere sau de pe terenurile virane din capitală, dar prețul acestora aproape s-a dublat. „Am gătit la lemne în primele 15 zile ale crizei”, spune Suresh Kumar, din districtul Bhagalpur, potrivit sursei citate. Dar când plouă, acest lucru nu este posibil, așa că „în ziua respectivă, suferim de foame”.
„Un muncitor are nevoie de trei mese pe zi pentru a căra pietre, pentru a lucra la clădiri cu mai multe etaje”, explică Lalu Singh, un muncitor. „Deci, dacă câștigăm 500 de rupii și cheltuim aproape toate pe mâncare, ce rămâne... E mai bine să mergem acasă și să fim cu familia.”
Ramesh Kumar Mahto, în vârstă de 36 de ani, din districtul Madhepura din Bihar, este gata să se întoarcă acasă imediat ce va fi plătit. Înapoi în satele lor, acești muncitori au puține șanse să găsească un loc de muncă în afară de munca zilnică, dar costul vieții este mai mic, iar cheltuielile sunt împărțite în cadrul familiilor.