Antena 3 CNN Actualitate Inedit Cum l-au tras în piept francezii pe Ceauşescu

Cum l-au tras în piept francezii pe Ceauşescu

După demisia lui Charles de Gaulle, guvernul de la Paris a încetat politica de protejare a României. Balanţa comercială înclina vertiginos în favoarea Franţei deoarece România importa tehnologie de vârf la preţuri costisitoare.

Francezii au refuzat să-l ajute pe Ceauşescu şi în negocierile vamale cu Piaţa Comună.

În perioada 15-17 iunie 1970, Nicolae Ceauşescu a întreprins o vizită de stat în Franţa. Ar fi vrut să-l întâlnească la Palatul Élysée pe Charles de Gaulle, însă generalul demisionase la 28 aprilie 1969, izolându-se apoi de politică şi scriindu-şi memoriile.

Prezenţa lui Ceauşescu la Paris a stârnit atenţia opiniei publice franceze. În preambulul vizitei, liderul român a fost intervievat de televiziunea de stat – ORTF (Office de radiodiffusion-télévision française). Ceauşescu le-a spus reporterilor occidentali că mergea în Franţa la invitaţia preşedintelui Georges Pompidou, pentru a continua dialogul început în mai 1968 cu de Gaulle. România şi Franţa întreţineau bune relaţii economice, tehnico-ştiinţifice şi culturale, a mai spus secretarul general al PCR. Dorea să mai discute cu Pompidou despre conferinţa securităţii europene, dar şi despre cele două mari focare de conflict din lume – Orientul Mijlociu şi Indochina.

Continuarea, pe Historia.ro.

Subiecte în articol: Nicolae Ceauşescu
TOP articole pe Antena 3 CNN:
Parteneri
Cele mai noi știri pe ANTENA 3 CNN
» Vezi toate știrile
Camerele de Gardă, pline după mesele copioase de Paşte