Antena 3 CNN Politică Cum s-a ajuns la discuția despre terapia de cuplu la negocierile de la Guvern. Kelemen Hunor: Era o discuție mai aprinsă

Cum s-a ajuns la discuția despre terapia de cuplu la negocierile de la Guvern. Kelemen Hunor: Era o discuție mai aprinsă

Andrei Paraschiv
1 minut de citit Publicat la 22:38 12 Iun 2025 Modificat la 22:38 12 Iun 2025
Acesta a declarat că ”nu a fost nici cu reavoinţă, nu a făcut nici cu ironie, pur şi simplu era o dispută aprinsă”. Foto: Hepta

Liderul UDMR, Kelemen Hunor, a explicat joi seară, în exclusivitate la Antena 3 CNN, că nu el a făcut aluzia la terapia de cuplu în timpul negocierilor. "Eu am zis la un moment dat că nu trebuie opriţi, fiindcă sunt multe lucruri care trebuie discutate, trebuie spuse", a explicat Kelemen Hunor.

"Deci, era o discuţie mai aprinsă şi unii au vrut să-i oprească pe colegii care aveau această polemică şi eu am zis la un moment dat că nu trebuie opriţi, fiindcă sunt multe lucruri care trebuie discutate, trebuie spuse. Sunt animozităţi, nu sunt eu psihoterapeut de grup, dar lăsaţi-i să vorbească. Altfel, toate conflictele le ducem mai departe, toate neînţelegerile le ducem mai departe. Şi atunci a spus cineva de la USR că are dreptate Hunor, avem nevoie de această terapie de cuplu. Nici măcar nu eu am zis. Şi cineva a dat pe surse greşit şi s-a întâmplat ce s-a înţâmplat", a răspuns Kelemen Hunor.

Acesta a declarat că ”nu a fost nici cu reavoinţă, nu a făcut nici cu ironie, pur şi simplu era o dispută aprinsă”.

Întrebat dacă animozităţile au fost între USR şi PSD, Kelemen Hunor a explicat că în aceste discuţii despre guvernare apar păreri diferite.

"Nu contează, dar aici, da, până la urmă, dar nu asta este important, fiindcă în aceste discuţii apar fel de fel de păreri şi între diferite părţi. Asta nu înseamnă că nu se poate găsi o soluţie, dar prima dată trebuie spus ce e de spus. Ca să epuizezi acel moment şi ca să poţi trece mai departe", a subliniat liderul UDMR.

Deputatul PSD Mihai Fifor a transmis, joi, după conflictul dintre reprezentantul USR, Cristian Ghinea şi ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, la negocierile pentru formarea guvernului, că răbdarea PSD a ajuns la limită şi nu poţi construi nimic cu parteneri care confundă guvernarea cu spectacolul ieftin.

Fifor ameninţă că, dacă unii continuă cu imaturităţile, blocajele şi ironiile sterile, PSD nu va mai avea de ce să rămână la masă.

El transmite un mesaj şi către UDMR, arătând că ar face bine să-şi vadă de propria prestaţie şi până să facă glume despre "terapie de cuplu" între PSD şi USR, poate ar fi mai util să se uite în propria curte.

Citește mai multe din Politică
» Citește mai multe din Politică
TOP articole