Judecătorii CCR discută marți de la ora 17.00 contestația lui Călin Georgescu la decizia BEC de invalidare a candidaturii sale la alegerile prezidențiale. Între timp, toată lumea se întreabă cine îi va lua locul dacă decizia CCR nu îi va fi favorabilă. AUR trebuie să ia o decizie, în contextul în care George Simion a declarat luni că așteaptă să îi spună Călin Georgescu pe cine vrea candidat și care e calea de urmat. Președintele Consiliului Național AUR, Claudiu Târziu, a declarat marți la Antena 3 CNN că partidul va scoate în prima linie pe cine trebuie să câștige, în timp ce surse din partid susțin că Simion îi va lua locul lui Georgescu.
Claudiu Târziu a declarat marți la Antena 3 CNN că nu poate fi respinsă o candidatură ”prin invocarea unui abuz făcut de CCR, deoarece candidatura lui Călin Georgescu din toamna și iarna anului trecut a fost validată”.
”Că BEC s-a prevalat de o decizie a CCR care e abuzivă, ca să comită un nou abuz e de domeniul fantasticului. Nu am nicio speranță de la acest CCR alcătuit din politruci care au anulat alegerile fără dovadă. Nu mă aștept să îi dea dreptate”, a spus Târziu.
Întrebat dacă AUR are un plan B, el a răspuns că el și Simion vor comunica ce vor face după decizia CCR.
”Vom face cele cuvenite, inclusiv să propunem un candidat. Vom face tot ce trebuie ca să avem cel mai bun candidat, vom scoate în prima linie pe cine trebuie să câștige”, a spus Târziu.
După decizia CCR, AUR se va întruni în ședință pentru a decide ce se va face în viitor.
Becali: Nu se știe nici cu George ce se întâmplă
Întrebat despre un tandem posibil Simion președinte și Georgescu premier, George Becali a răspuns, la Antena 3 CNN: ”Ce premier? Eu sunt cu părerea mea, nu a partidului. Omul ăsta nu are ce căuta în conducerea țării. George are altă relație cu el. Nu îmi spune el mie tot ce vorbește cu Georgescu. Doar îmi spune că - dacă Georgescu va fi interzis eu voi fi candidat (n.red. George Simon). Sau probabil că va fi și încă un candidat. Că dacă îl oprește și pe Simion. Nu se știe nici cu George ce se întâmplă. Ce văd acum, este interesul să intre în turul doi Antonescu cu Ponta. Asta cred că au intenția, din moment ce mi-a spus Simion de la Uniunea Creștin Democrată (Florin Simion) să candideze și el ca să se confunde numele Simion cu Simion”.
Citește și: Parchetul a deschis dosar împotriva lui George Simion pentru instigare publică la violență
Luni, George Becali declara la Antena 3 CNN, că l-ar susține pe Dan Dungaciu dacă acesta ar candida la alegerile prezidențiale din partea AUR, în locul lui Călin Georgescu. Dungaciu a negat însă informația potrivit căreia l-ar putea înlocui pe Călin Georgescu la alegerile prezidențiale din luna mai. „Candidatura mea nu a existat și nu există”, a mai adăugat el.
Simion așteaptă de la Călin Georgescu să îi spună care ”e calea de urmat”
Pe masa magistraţilor sunt zeci de petiţii care cer respingerea candidaturii lui Călin Georgescu. Şedinţa Curţii va fi organizată în condiţii de siguranţă sporită deoarece suţinătorii candidatului suveranist au anunţat că vor continua protestele. Tot astăzi, judecătorii CCR decid și ce se întâmplă cu candidatura lui Nicușor Dan.
Călin Georgescu a depus luni contestație la decizia BEC. Anunțul a fost făcut de George Simion, într-o conferință de presă, la Palatul Parlamentului. Întrebat cine va fi candidatul AUR la prezidențiale dacă CCR va respinge definitiv candidatura lui Georgescu, Simion a răspuns: ”Dacă CCR va face asta, mâine domnul Călin Georgescu va veni să comunice ceea ce e de făcut în continuare”. Întrebat dacă el însuși va candida, Simion a spus că ”nu este abilitat” să răspundă.
Președintele AUR a spus că partidul va susține propunerea de candidat pe care o va face Călin Georgescu. ”Mâine avem decizia CCR, toate variantele sunt pe masă”, a spus el.
Care sunt argumentele lui Călin Georgescu
Textul contestației poate fi consultat AICI.
Călin Georgescu susține că decizia BEC ar trebui respinsă drept nulă întrucât există condiții legale care „nu au fost respectate”.
„Întrucât nu au fost respectate toate condițiile legale privind cvorumul de prezență, cvorumul de vot, procedura de desfășurare a ședinței și procedura de adoptare, redactare și publicare a Deciziei nr. 18D/09.03.2025 a BEC și a procesului-verbal întocmit de BEC din care rezultă data și ora afișării acesteia – procesul-verbal nefiind nici măcar semnat –, în cauză sunt aplicabile dispozițiile art. 174 și urm. C. proc. Civ., care atrag nulitatea absolută a deciziei și a procesului-verbal antereferite”, se arată în contestație.
De asemenea, acesta susține că hotărârile CCR în privința Dianei Șoșoacă, căreia i-a fost interzisă candidatura în 2024, precum și în privința scrutinului de atunci, care a fost anulat, „nu pot constitui jurisprudență în măsură să fundamenteze juridic” decizia BEC „de respingere a înregistrării candidaturii” sale.
Rectorul SNSPA a depus, luni, un memoriu la Curtea Constituțională a României în care a pledat pentru menținerea deciziei Biroului Electoral Central privind respingerea candidaturii lui Călin Georgescu la alegerile prezidențiale din mai 2025. Profesorul universitar dr. Remus Pricopie a precizat că în opinia sa Călin Georgescu nu întrunește criterii „minimale” de legalitate și constituționalitate pentru a intra în cursa electorală pentru la cea mai înaltă funcție în stat.
Citește și: Care e planul suveraniștilor dacă Georgescu nu va fi lăsat să candideze? Șefa POT: „Avem o soluție”
Șefa POT, Anamaria Gavrilă, a declarat luni, la Parlament, că există „o soluție” chiar și în cazul în care Călin Georgescu, a cărui candidatură a fost respinsă de BEC, nu va fi lăsat să intre în cursa pentru prezidențiale. Întrebată ce se va întâmpla dacă decizia CCR nu va fi în favoarea lui Georgescu, Gavrilă a răspuns: „Vă asigur că avem o soluție, vă asigur că această mișcare pe care Dumnezeu, prin domnul Călin Georgescu, a ridicat poporul român nu va fi pierdută. Vom învinge”.
Călin Georgescu s-a întâlnit luni cu liderii AUR și POT, George Simion, respectiv Ana Maria Gavrilă. Fiecare dintre cei trei au ținut să transmită, împreună, un mesaj video. George Simion a publicat apoi înregistrarea pe pagina sa de Facebook, însoțită de un apel la calm. „Știm ce avem de făcut, urmați indicațiile organizatorice, cu calm și pașnic.”, a scris acesta pe rețeaua socială. Acesta vine la nici o zi după ce tot liderul AUR transmitea că membrii BEC „ar trebui jupuiţi în piaţa publică”.