De ce iau foc mașinile pe "Prinţesa Xenia", una dintre cele mai spectaculoase autostrăzi spre Muntenegru
Publicat acum 12 ore si 46 minute
Zeci de persoane au fost rănite după ce un cutremur cu magnitudinea 6 a lovit provincia Sulawesi din centrul Indoneziei duminică, a declarat agenţia naţională de gestionare a dezastrelor (BNPB).
Cutremurul, care s-a produs la o adâncime de zece kilometri, a zguduit Regiunea Poso şi a fost resimţit în zonele învecinate.
În urma seismului, 29 de persoane au fost rănite, dintre care două se află în stare critică, a declarat agenţia într-un comunicat, scrie Agerpres.
Nu au existat rapoarte imediate despre decese, a adăugat BNPB.
Indonezia se află pe aşa-numitul "Cerc de Foc al Pacificului", o zonă cu o activitate seismică foarte mare unde se întâlnesc mai multe plăci tectonice şi se produce un număr mare de cutremure.