Antena 3 CNN Externe Cutremur puternic în Afganistan. Seismul a fost resimțit până în India

Cutremur puternic în Afganistan. Seismul a fost resimțit până în India

Un cutremur puternic a avut loc duminică în Afganistan. Conform rețelelor sociale, seismul a fost resimțit și în India, Pakistan și Tadjikistan.

Inițial, USGS a anunțat că seismul a avut o magnitudine de 7,1 grade, după care a fost revizuit la 6,6.

Cutremurul a avut loc la o adâncime de 210 kilometri, la 39 de kilometri distanță de orașul Ashkasham.

Cutremurul a agitat cetățenii din Afganistan. O parte dintre aceștia au ieșit din locuințe și au așteptat ca seismul să se termine.

Nu există informații despre pagube sau victime până la acest moment.

 

TOP articole pe Antena 3 CNN:
Parteneri
Cele mai noi știri pe ANTENA 3 CNN
» Vezi toate știrile
Sebastian Burduja şi-a depus candidatura la Primăria Capitalei