Antena 3 CNN Externe Cutremure puternice resimțite la interval de 15 minute în insula grecească Samos

Cutremure puternice resimțite la interval de 15 minute în insula grecească Samos

Insula grecească Samos a fost afectată, miercuri, de două cutremure care s-au produs la un interval de 15 minute unul de celălalt.

de Redacția Antena 3 CNN    |   

Ambele seisme au fost localizate la aproximativ 10 kilometri de extremitatea sudică a acestei insule din Marea Egee, la o adâncime de 13 kilometri sub nivelul scoarței terestre.

Potrivit Institutului de Geodinamică din Atena, primul seism a avut magnitudinea 4,8, iar cel de-al doilea a avut magnitudinea 5,2.

Purtătorul de cuvânt al serviciilor de urgență de pe insulă a declarat la un post de televiziune că localnicii și turiștii au ieșit pe străzi cuprinși de panică după primul seism.

"Verificăm dacă s-au produs pagube materiale, dar până acum nu am descoperit nimic", a declarat primarul din East Samos ( Anatoliki Samos), Giorgios Stantzos, pentru postul de radio Skai.

Localnicii își amintesc de mișcarea tectonică devastatoare care a afectat această insulă în octombrie 2020.

Atunci, un seism cu magnitudinea 7.0 a provocat prăbușirea mai multor clădiri.

Două persoane au fost ucise.

Impactul cutremurului a fost mai mare în Turcia, în provincia Izmir, unde au murit 117 persoane, alte peste 1.000 fiind rănite.

Subiecte în articol: Samos cutremure
TOP articole pe Antena 3 CNN:
Parteneri
Cele mai noi știri pe ANTENA 3 CNN
» Vezi toate știrile
Preşedintele Iranului, găsit mort în elicopterul prăbuşit