Antena 3 CNN Externe Mapamond „Dacă nu el a făcut-o, atunci cine?”. Noi date șocante ies la lumină într-un caz de crimă din 2007 care a zguduit Italia

„Dacă nu el a făcut-o, atunci cine?”. Noi date șocante ies la lumină într-un caz de crimă din 2007 care a zguduit Italia

D.C.
3 minute de citit Publicat la 15:28 06 Mai 2026 Modificat la 15:28 06 Mai 2026
Chiara Poggi a fost găsită moartă în locuința ei, la 13 august 2007 FOTO: Profimedia Images

După aproape două decenii de la o crimă, ancheta care a tulburat opinia publică din Italia capătă o nouă turnură. Procurorii au citat un suspect pentru audieri, într-o evoluție ce ar putea scoate la iveală una dintre cele mai grave erori judiciare din țară și ar putea duce la eliberarea unui om aflat de peste zece ani în închisoare.

Andrea Sempio este acuzat că ar fi ucis-o pe Chiara Poggi, o tânără de 26 de ani, absolventă de Economie, în locuința ei din Garlasco, lângă Milano, la 13 august 2007. Ancheta sugerează că motivul ar fi fost refuzul avansurilor sale sexuale, potrivit The Guardian.

Sempio neagă acuzațiile și urmează să fie audiat la Pavia. Avocații săi au anunțat însă că acesta își va exercita dreptul la tăcere, invocând faptul că investigația este încă în desfășurare.

Cazul a fost redeschis anul trecut, după ce noi analize ADN ale urmelor găsite sub unghiile victimei au indicat compatibilitatea cu profilul lui Sempio, prieten al fratelui victimei.

Inițial, procurorii au luat în calcul posibilitatea unei crime comise de mai multe persoane, inclusiv de fostul iubit al victimei, Alberto Stasi. Acesta a fost condamnat definitiv în 2015, după două achitări anterioare, și execută o pedeapsă de 16 ani.

În prezent, anchetatorii susțin că Sempio ar fi acționat singur, lovind victima de cel puțin 12 ori cu un obiect contondent. În paralel, se fac demersuri pentru revizuirea condamnării lui Stasi.

Cunoscut drept „crima din Garlasco”, dosarul a fost intens mediatizat ani la rând, devenind subiect central în emisiuni și, mai recent, în podcasturi dedicate cazurilor penale.

Cadavrul Chiarei Poggi a fost descoperit chiar de Stasi, pe atunci student, într-o baltă de sânge pe scara casei. Poliția l-a considerat imediat principal suspect, invocând nepotriviri precum încălțămintea prea curată pentru cineva care ar fi descoperit întâmplător scena crimei. Ancheta a pornit de la ipoteza că victima își cunoștea agresorul, deschizându-i ușa în pijamale. Arma crimei nu a fost identificată nici până astăzi.

După două achitări, Stasi a fost condamnat pe baza probelor circumstanțiale, inclusiv ADN-ul victimei găsit pe roțile unei biciclete din familia sa. Deși și-a susținut constant nevinovăția, cazul a împărțit opinia publică.

„Condamnarea s-a bazat mai puțin pe probe și mai mult pe întrebarea-cheie: dacă nu el, atunci cine?”, a declarat avocata sa, Giada Bocellari. „În lipsa unei alternative plauzibile, concluzia a fost că el este vinovat”.

O investigație anterioară privind implicarea lui Sempio a fost închisă în 2017 din lipsă de dovezi. În prezent, pe lângă noua anchetă, există suspiciuni privind o posibilă tentativă de corupție pentru clasarea cazului, acuzații negate de cei vizați.

Procurorii se apropie de finalul investigației, iar trimiterea în judecată a lui Sempio pare iminentă.

„Este un caz fără precedent în Italia”, afirmă Bocellari. „Așteptăm concluziile finale pentru a vedea dacă există elemente care îl exonerează definitiv pe Stasi. Ar putea fi cea mai gravă eroare judiciară din istoria recentă”.

Cazul amintește de crima din Perugia din 2007, când studenta britanică Meredith Kercher a fost ucisă. Amanda Knox și Raffaele Sollecito, inițial condamnați, au fost ulterior achitați definitiv, în timp ce un al treilea suspect a executat o pedeapsă cu închisoarea.

În ambele situații, atenția mediatică intensă a eclipsat, potrivit avocaților, memoria victimelor.

Familia Poggi se opune redeschiderii cazului și susține verdictul inițial. „Pentru ei, Stasi rămâne vinovatul”, spune jurnalistul Gianluca Zanella, autor al unei cărți despre acest caz.

În ciuda apelurilor la discreție, cazul continuă să fie intens dezbătut, inclusiv pe platforme online și rețele sociale, un fenomen relativ nou pentru justiția italiană.

Între timp, Stasi beneficiază de un regim de semi-libertate, care îi permite să muncească în timpul zilei. Chiar dacă ar fi achitat, drumul până la reabilitare va fi lung.

„Indiferent de deznodământ, pentru mulți va rămâne marcat drept criminal”, concluzionează Zanella.

Etichete: crime anchete Italia
Citește mai multe din Mapamond
» Citește mai multe din Mapamond
TOP articole