Antena 3 CNN Politică Daniel David: „Măsurile din educație sunt de criză, nu de reformă. Ne ajută doar să încheiem anul cu salarii și burse”

Daniel David: „Măsurile din educație sunt de criză, nu de reformă. Ne ajută doar să încheiem anul cu salarii și burse”

I.C.
1 minut de citit Publicat la 21:47 25 Aug 2025 Modificat la 21:48 25 Aug 2025
Daniel David, ministrul Educației. Foto: Hepta

Ministrul Educației, Daniel David, a firmat luni seara la Antena 3 CNN că pachetul de măsuri aplicat în sistem nu reprezintă o reformă reală, ci doar o soluție de criză pentru a asigura plata salariilor și burselor până la finalul anului. 

„Acum trebuie să înțelegem că măsurile luate sunt măsuri de criză, nu de reformă. Mă ajută să încheiem anul cu salarii și burse și ajută și la stabilitatea țării, pentru că evaluările nu ne-au dus în categoria junk”, a spus ministrul.

David a explicat că a încercat să transmită cadrelor didactice nemulțumite că situația este temporară: „Am fost un paratrăsnet pentru nemulțumiri și critici multe justificate. Nimănui nu-i place în criză, dar unele catastrofe și exagerări o să vedeți că nu sunt de fapt”.

Ministrul admite că noul an școlar va începe „pe fond de nemulțumire”, însă susține că acesta poate fi momentul pentru a construi planuri pe termen mediu și lung: „Trebuie să fim siguri că în legea salarizării unitare politicul își onorează promisiunea pentru educație. Educația are nevoie de bani, dar și de folosirea lor mai eficientă - angajarea de specialiști, mai ales informaticieni, și un program național pentru dezvoltarea infrastructurii școlare, mai ales la grădinițe”.

Totuși, David avertizează că situația financiară rămâne gravă. „Prima mea atitudine a fost ca la rectificare să cer două miliarde pentru a încheia anul cu salarii și burse. Ne-am trezit în mijlocul anului cu deficit și în acest moment nu-s bani, nu doar pentru educație, pentru niciun domeniu”, a precizat ministrul.

El nu exclude ca nemulțumirile profesorilor să se traducă printr-un boicot în prima zi de școală: „Nu știu magnitudinea, probabil vor fi segmente cu atitudini diferite, dar indiferent că va fi această imagine hibridă, din protestul lor trebuie înțeles că educația, după ce trece de criza fiscal-bugetară, va avea nevoie de sprijin și dezvoltare”.

Măsurile care i-au revoltat pe profesori

Cadrele didactice protestează de 17 zile împotriva măsurilor de reducere a deficitului anunțate și chiar adoptate de Guvernul Bolojan: 

 

Citește mai multe din Politică
» Citește mai multe din Politică
TOP articole