Antena 3 CNN Actualitate "De 64 de ani nu am văzut așa ceva". Viceprimarul din Rasova, unde Dunărea a dispărut, spune că nici dacă plouă o săptămână nu ajută

"De 64 de ani nu am văzut așa ceva". Viceprimarul din Rasova, unde Dunărea a dispărut, spune că nici dacă plouă o săptămână nu ajută

G.M.
1 minut de citit Publicat la 13:43 03 Aug 2026 Modificat la 15:38 03 Aug 2026
Chiar și dacă ar ploua o săptămână nu ar fi suficient pentru ca Dunărea să-și revină, a declarat viceprimarul din Rasova, Ion Poenaru. FOTO: Captură Antena 3 CNN

Chiar și dacă ar ploua o săptămână nu ar fi suficient pentru ca Dunărea să-și revină, a declarat luni, la Antena 3 CNN viceprimarul din Rasova, Ion Poenaru. El a adăugat că solul este atât de uscat, încât apa s-ar infiltra imediat. "De 64 de ani nu am văzut așa ceva", a spus el.

Situaţia este atât de critică încât în unele zone, Dunărea a dispărut pur şi simplu. La fel este şi în  apropiere de centrala de la Cernavodă. În locul apei, sunt întinderi uriaşe de nisip, iar Dunărea continuă să scadă la minimul istoric.  

În locul apei a apărut o întindere uriașă de nisip în localitatea Rasova din județul Constanța, aflată la doar câțiva kilometri de centrala nucleară de la Cernavodă. Exploziile controlate de pe brațul Bala au redeschis speranța că Dunărea își va recăpăta debitul necesar pentru alimentarea zonei Cernavodă. Intervenția a fost una reușită din punc de vedere tehnic, însă natura are ultimul cuvânt.

În lipsa apei care să vină din amonte, efectele nu se vor vedea peste noapte.

Între timp, imaginile de pe Dunăre sunt fără precedent: la Rasova, Cochirleni și Vlahi, bancurile de nisip și insulele de pământ ies la suprafață, iar fluviul a ajuns la unul dintre cele mai scăzute niveluri din ultimele decenii. Este o secetă hidrologică istorică, ce pune presiune pe navigație, agricultură și infrastructurile strategice.

Viceprimarul din Rasova, Ion Poenaru: "Am 64 de ani și niciodată nu am văzut Dunărea atât de scăzută. Mai scădea și în alți ani, dar apăreau doar câteva dune de nisip, iar în rest era apă. Acum, nu. De aproximativ 30 de zile, nivelul scade continuu.

Cei care folosesc apa pentru irigații nu mai au suficientă. Nici pescarii care au autorizație nu mai pot pescui, pentru că nu mai este apă.

Pe aici circulau barje cu cereale, piatră și nisip, dar și vase de croazieră pentru turiști. De 30 de zile nu mai circulă nimic.

După ce am discutat cu oamenii, am înțeles că, chiar dacă ar ploua o săptămână întreagă, cu o ploaie mocănească, Dunărea tot nu ar crește. Pământul este atât de uscat, încât toată apa s-ar infiltra direct în sol."

 

Citește mai multe din Actualitate
» Citește mai multe din Actualitate
TOP articole