Antena 3 CNN Externe Declarație halucinantă a unui parlamentar din partidul lui Robert Fico: a comparat Ucraina cu Hamas și a spus că Rusia a fost provocată

Declarație halucinantă a unui parlamentar din partidul lui Robert Fico: a comparat Ucraina cu Hamas și a spus că Rusia a fost provocată

A.I.
1 minut de citit Publicat la 14:14 08 Sep 2025 Modificat la 14:14 08 Sep 2025
Tibor Gaspar, vicepreședinte al Consiliului Național de la Bratislava (stânga) și premierul slovac Robert Fico (dreapta). Foto: Profimedia Images

Tibor Gaspar, vicepreședinte al parlamentului slovac și membru al partidului de guvernământ Smer, fondat de premierul Robert Fico , a comparat Ucraina cu gruparea militantă Hamas și a declarat că Rusia a fost provocată să lanseze invazia sa din februarie 2022, relatează luni Kyiv Independent, citând agenția slovacă News.

Conform sursei citate, Gaspar (foto următoare) a exprimat aceste opinii în timpul unei dezbateri televizate.

El a reiterat argumentația prim-ministrului Fico, conform căruia, deși Rusia a încălcat dreptul internațional prin invazia din februarie, regimul de la Moscova "avea motive" să atace Ucraina.

"Robert Fico a vorbit în repetate rânduri despre modul în care percepe acțiunile Rusiei. El consideră începutul războiului o încălcare a dreptului internațional, însă aceasta (invazia rusă, n.r.) este o agresiune provocată", a afirmat Gaspar.

El a continuat, evocând atacul lansat de gruparea palestiniană Hamas în sudul Israelului pe 7 octombrie 2023.

"Este același tip de conflict provocat de teroriștii din Palestina care au atacat Israelul. Războiul s-a dezvoltat exact în același mod", a insistat Gaspar.

Premierul slovac s-a întâlnit recent cu președintele rus la Beijing

Actul de agresiune neprovocat al Rusiei împotriva Ucrainei a fost condamnat de marea majoritate a țărilor lumii.

Kyiv independent subliniază că argumentația parlamentarului slovac distorsionează realitatea prin asemănarea Ucrainei - stat suveran care se apără împotriva invaziei armate ruse - cu gruparea Hamas, desemnată drept teroristă de numeroase țări și care a recurs frecvent la uciderea civililor israelieni și luări de ostatici în numele "luptei împotriva ocupației".

De la revenirea la putere în 2023, Fico și partidul său, Smer, au sistat ajutorul militar acordat Ucrainei.

Premierul slovac a mai promis că va bloca o eventuală aderare a Ucrainei la NATO.

El s-a întâlnit recent cu președintele rus Vladimir Putin la Beijing, iar liderul de la Kremlin a lăudat guvernul de la Bratislava pentru "politica sa externă independentă care aduce rezultate pozitive".

Citește mai multe din Externe
» Citește mai multe din Externe
TOP articole